Una dintre cele mai cunoscute persoane publice din România este Kamara, însă nu mulți știu prin ce greutăți a treut vedeta pentru a ajunge unde este acum. Kamara a oferit în exclusivitate un interviu pentru Playtech, unde a vorbit și despre adolescența sa, atunci când lucra într-o patiserie
Kamara a mărturisit mai multe lucruri din viața sa, lucruri pe care mulți oameni cu siguranță nu le cunosc, însă vedeta a fost sinceră și deschisă, mai ales când și-a amintit de vremurile în care după ce termina orele de curs, pleca direct la patiserie, acolo unde lucra.
Fostul solist al trupei ”Alb-Negru” a lucrat mai mulți ani ca patiser, unde era îndrăgit de patron pentru că era foarte muncitor și talentat.
„De la 14 ani la 19 am fost patiser brutar, cum terminam școala, mergeam să lucrez. Făceam pâine, prăjituri, produse de patiserie, am făcut mulți ani asta. Maestrul patiser mă plăcea mult, eram talentat, îmi zicea că sunt foarte muncitor. Când se termina munca mai rămâneam să învăț, din ce rămânea, din cocă, făceam eu ce știam. Și le duceam acasă, hrăneam toată familia, până la 19 ani am lucrat așa. Fratele maestrului patiser era foarte invidios pe mine, la un moment dat mi-a zis să merg la cuptor să gust carnea să văd dacă e făcută. Noi făceam produse și cu carne. M-am dus și am gustat, iar el a venit cu doi oameni și zice ”Mănânci carnea din cuptor”. M-au trimis acasă, după 10 zile a venit maestrul bucătar și a întrebat de mine. Iar maestrul i-a spus fratelui său ”Dacă nu vine înapoi, pleci tu”. Toată viața am avut parte de chestii de genul, eu am căzut vinovat de multe deși nu am fost. E foarte greu să explici oamenilor că nu ai făcut tu ceva, mulți se întreabă ”Bă, dar cum ți se întâmplă numai ție”, a declarat vedeta în exclusivitate pentru Playtech.ro.
Printre altele, vedeta ne-a povestit că de multe ori a căzut nevinovat în diferite situații, însă pe parcurs s-a obișnuit cu lucrurile de genul acesta.
Chiar și așa, cântărețul a fost înzestrat cu mult talent, mai ales că, pe vremea când oamenii îl cunoșteau deja ca fiind cântăreț, acesta scria și diferite articole pentru publicațiile din România.
„Dumnezeu m-a înzestrat cu multe, eu știu să scriu, eu am scris la o revistă ca și colaborator, în paralel cântam. Se formase opinia că sunt cântăreț, dar eu făcusem facultatea de Jurnalism, făceam interviuri cu marii artiști români. Cu Florin Piersic, Sergiu Nicolaescu. Nu cred că există om în România care să aibă mai multe interviuri decât am avut eu cu marii oameni din țară. În muzică eu am făcut tot, versurile Alb-Negru eu le-am scris. Eu cred că unii nu acceptă ideea că poți fi diferit, de exemplu, culoarea mea. Prin culoarea pielii mele am devenit mai ușor de identificat, dar chiar și de la oamenii apropiați.. l-am auzit pe cel care conducea mașina, vorbea despre un artist de afară. ”Cioara aia mi-a cerut mie bani să cânt cu el”. Eu tocmai mă trezisem și am auzit tot, l-am ascultat cum vorbea. Vreau să spun că, din păcate, mulți au gândirea asta, poate că îi deranjez și cu aspectul. M-am lovit de discriminare în multe situații”, ne-a mai spus Kamara în exclusivitate.