Sezonul rece se apropie cu pași repezi, iar cu el vin și mult așteptatele târguri de Crăciun din România și întreaga Europă. În cazul în care cauți târguri de Crăciun 2023 în România, ai câteva variante din care poți alege, unele mai frumoase decât altele. Aceste evenimente sunt locuri în care iubitorii sezonului intră în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă.
Târgurile de Crăciun din Europa sunt faimoase și mulți oameni își fac un obiectiv să viziteze măcar unul dintre acestea în fiecare iarnă. Și nu e de mirare, căci târgurile de la Viena sau Praga au mii de vizitatori în fiecare final de an.
Ca să ajungi la ele, ar trebui să îți iei bilet de avion din timp și să îți planifici foarte bine călătoria, astfel încât să ai parte de toată magia pe care o oferă.
Desigur, nu uita să te întorci cu ceva frumos pentru prieteni și familie.
Tradiționalul Târg de Crăciun din Praga este printre cele mai celebre manifestări de acest gen din Europa. Piața de Crăciun din Old Town Square se află în centrul istoric al orașului, fiind cea mai mare din Cehia și adună mii de turiști curioși și entuziasmați să facă cumpărături.
Anul acesta, Târgul de Crăciun din Praga se desfășoară în perioada 2 decembrie 2023 – 6 ianuarie 2024.
În caz că nu știai, Budapesta se transformă într-un basm de Crăciun. De asemenea, aici vei găsi unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa.
În 2023, Târgul de Crăciun din Budapesta se va desfășura în perioada 17 noiembrie 2023 – 31 decembrie 2023.
Viena – Magia sărbătorilor – Este poate cel mai faimos loc în care să îți petreci sărbătorile de iarnă. Cu cel mai celebru târg de crăciun, Viena rămâne o destinație de top pentru sezonul sărbătorilor de final de an.
Viena strălucește în timpul Crăciunului și este ideală pentru copii, familii, cupluri și grupuri de prieteni. În 2023, Târgul de Crăciun din Viena va avea loc în intervalul 11 noiembrie – 26 decembrie 2023.
Dacă nu ai mai fost în Londra de Crăciun, atunci trebuie să o pui pe lista dorințelor tale. Întregul oraș este desprins din basme și Winter Wonderland din Hyde Park este considerat unul dintre cele mai impresionante târguri de iarnă, cu peste 200 de căsuțe din lemn decorate în spiritul Crăciunului.
Te-ar putea interesa și: Care sunt cele mai căutate târguri de Crăciun din România. Unul dintre ele, în topul celor mai frumoase din Europa
Găsești un patinoar imens, tot felul de mâncăruri, vin fiert, o mulțime de activități și o atmosferă magică.
Târgul de Crăciun din Londra va fi deschis între 17 noiembrie și 1 ianuarie 2024.
În Nürnberg, mirosul de turtă dulce te va ghida direct spre târgul de Crăciun, așa că nu ai cum să îl ratezi. Piața de Crăciun este deschisă între 1 noiembrie și 24 decembrie, iar bunătățile pe care le găsești aici nu se compară cu nimic din ce ai gustat înainte.
Alte târguri de Crăciun din Europa:
Dacă nu plănuiești să ieși din țară, România oferă o gamă largă de târguri de Crăciun, care mai de care mai atrăgătoare.
Te-ar putea interesa și: În ce zile cade Crăciunul în 2023. Românii vor avea mai multe zile libere anul acesta
În majoritatea orașelor din România vei găsi câte un târg de Crăciun atrăgător și care te îmbie cu miros de scorțișoară, portocală și vin fiert.
În București, târgul de Crăciun din Piața Constituției are loc în perioada 30 noiembrie – 26 decembrie 2023. Poți patina, poți vizita căsuțele de lemn pline de bunătăți sau poți admira priveliștea luminițelor care ornează întregul loc.
În Oradea, târgul de Crăciun care începe din Piața Unirii și se termină pe Calea Republicii are o mulțime de atracții pentru copii, de la carusel, patinoar, până la roată panoramică și multe bunătăți.
Târgul de Crăciun din Sibiu este deja faimos, așa că dacă nu l-ai vizitat niciodată, acum este momentul. Atelierul lui Moș Crăciun este o adevărată senzație printre cei mici.
Și Cluj-Napoca se mândrește nu cu unul, ci cu două târguri de Crăciun în 2023. Uunul în Piața Unirii și altul pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”.
Anul 2023 vine cu o mulțime de activități, dulciuri, luminițe și o atmosferă de poveste de Crăciun, așa că vizitează cât mai multe dintre aceste locuri magice.