Înscrierile pentru învățământul primar – prima etapă – încep de luni, 4 martie 2019 și se încheie în data de 22 martie. În această primă fază, părinții îi pot înscrie pe cei mici direct la secretariatul școlii, dar și online.În cazul în care optați pentru această din urmă variantă, trebuie să știți că părinții tot trebuie să ajungă la unitatea de învățământ pentru validarea înscrierii online și pentru a depune și alte acte necesare.
Totuși, înscrierea online prezintă câteva avantaje, potrivit site-ului AvocatNet.ro, între care putem aminti reducerea timpului de așteptare la școală, datele copilului fiind deja înregistrate online.
Cei care vor să completeze o cerere online de înscriere la școală trebuie să acceseze site-ul Ministerului Educației la următoarea adresă: https://inscriere.edu.ro/cerere/. Odată accesat acest link, părinții pot iniția procesul de înscriere sau pot modifica o cerere de înscriere deja existentă, după cum explică site-ul AvocatNet.ro în acest articol-tutorial.
Solicitarea de înscriere este împărțită în șase secțiuni. În prima, părintele trebuie să completeze numele, prenumele, adresa de domiciliu/reședință, telefonul, e-mail-ul, calitatea și starea civilă.
Pasul doi: trebuie trecute datele copilului (prenumele copilului, inițiala tatălui, codul numeric personal, locul nașterii, adresa de domiciliu sau reședință, cetățenia și naționalitatea).
Al treilea pas vizează tipul înscrierii. Părintele trebuie să precizeze dacă cel mic împlinește șase ani până la 1 septembrie 2019 sau după această dată, școala aleasă și planul de școlarizare.
În a patra secțiune trebuie completate, dacă este cazul, date despre frații/surorile copilului ce urmează să fie înscris la școală (nume, prenume și școala la care aceștia sunt elevi).
Odată ajuns la secțiunea a cincea din cererea electronică de înscriere la școală, părintele trebuie să completeze, unde este cazul, date care fac departajarea între copii. Astfel se pot transmite date despre existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, despre faptul că cel mic este orfan sau provine de la o casă de copii și dacă există un frate sau o soră la școala unde se dorește înscrierea. În ultima etapă, părintele trebuie să-și dea consimțământul pentru respectiva înscriere.