Banca Națională a României (BNR) a anunțat lansarea unei monede de argint în circuitul numismatic, începând de luni, 16 octombrie 2023. Tirajul se ridică la câteva mii de piese. Achiziționarea banului cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo se poate face și pe bază de rezervare online.
O monedă care se vinde cu câteva sute de lei va fi lansată de BNR, începând de luni, 16 octombrie 2023, potrivit unui anunț publicat pe site-ul oficial al instituției bancare. Banul este confecționat din argint și va intra pe circuitul numismatic. Va fi, astfel, adăugat la colecția de monede.
Moneda va fi lansată într-un tiraj limitat, de câteva mii de piese. Este vorba despre 5 mii de bani de argint, lansați pe piață cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo. Monedele vor circula doar pe teritoriul țării noastre, așa cum stabilesc procedurile legale.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 16 octombrie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo”, au transmis reprezentanții BNR.
Potrivit reglementărilor în vigoare, lansarea monedei cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo va avea loc prin sucursalele regionale din București, Cluj-Napoca, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş.
Moneda din argint, lansată în cinstea desenatorului român Ion Popescu-Gopo prezintă, pe avers, următoarele elemente:
Pe reversul monedei de argint, vor putea fi remarcate:
Moneda cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo va fi lansată în număr de 5 mii de exemplare. Prețul de vânzare este de 470 de lei, exclusiv TVA, potrivit reprezentanților BNR. La vânzarea sa, cumpărătorul va primi și o broșură de prezentare, alături de certificatul de autenticitate al monedei.
Citește și: E rușinos cum a ajuns să arate mormântul lui Ion Popescu–Gopo, celebrul regizor FOTO (exclusiv)
„Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular, începând cu 16 octombrie 2023, ora 10:00, în limita stocului destinat rezervărilor online.
În cazul în care stocul de monede numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, vă informăm că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective”, au transmis reprezentanții BNR.