Clătitele se află printre cele mai populare deserturi dintre întreaga lume. Există o varietate de rețete și de combinații din toate colțurile lumii, însă cine a inventat clătitele și de ce se numesc așa, de fapt? Aflați în rândurile următoare.
Clătitele din ziua de astăzi nu seamănă deloc cu cele din trecut. Potrivit specialiștilor, clătitele datează din epoca neolitică, circa 10.000 de ani î.Hr. În acea perioadă, oamenii coceau pe pietrele fierbinți un amestec creat din semințe măcinate și apă. Rezultatul era o pâine nedospită care semăna cu turtele din ziua de astăzi.
De fapt, pâinea dospită a fost descoperită în jurul anului 6.000 î.Hr. de către egipteni. De aici, grecii au împrumutat ideea și au început să pregătească clătitele, însă pe atunci era doar un amestec de miere, ulei și pâine.
Romanii au îmbunătățit metodele de coacerea produselor de patiserie de atunci. Prin urmare, grecii și romanii sunt considerați cei care au consumat clătite pentru prima dată.
De asemenea, primele rețete scrise pentru clătite au fost introduse în cărțile de bucate în jurul anului 1940. Conform acestora, clătitele trebuiau coapte pe o singură parte pentru un timp, apoi răsturnate pentru a se coace complet. Timpul a trecut, iar clătitele au luat din ce în ce mai multe forme, iar astăzi a devenit unul dintre cele mai delicioase și iubite deserturi din zilele noastre.
Citește și: Secretul clătitelor care se mențin fragede până a doua zi. Rețetă cu paharul, fără cântar
Rețeta de clătite clase este una foarte simplă și va fi gata în doar câteva minute. Veți avea nevoie de următoarele ingrediente:
Pentru început, spargem într-un castron ouăle, sarea, amestecăm, apoi adăugăm făina, alternativ cu laptele. Toată compoziția se amestecă foarte bine cu telul după fiecare tranșă. Puteți adăuga la început extractul de vanilie și zahărul vanilat, dacă doriți să folosiți arome.
Dacă folosiți mixer pentru a amesteca, puteți adăuga toate ingredientele la început și amestecați până când compoziția devine netedă. Dacă nu folosiți mixer, după ce ați adăugat aromele, adăugați treptat cantitatea de lapte rămasă, apă minerală și untul topit. Apa minerală se adaugă pe rând în timp ce amestecați.
La final nu ar trebuie ca aluatul să aibă cocoloașe. Acum trecem la coacerea clătitelor și încingem bine tigaia, iar cu o pensulă ungem bine suprafața acesteia cu ulei. Cantitatea de aluat folosită trebuie să acopere întreaga suprafață a tigăii.
Când marginile clătitei încep să prindă o culoare aurie, este timpul să întoarcem clătita. După ce se întoarce, se mai coace puțin până când dă semne de rumenire și pe partea expusă la foc. La final le puteți umple cu gem, ciocolată sau orice altceva preferați. Poftă bună!