Regina Camilla este, în general, o prezență discretă, fiind eclipsată de multe ori de Prințesa de Wales sau chiar de soțul său, actualul monarh al Marii Britanii. Cea mai recentă apariție a sa a stârnit însă un val de reacții. Obiectul vestimentar în care nu a mai fost văzută până acum i-a adus numeroase complimente. Mulți au spus că soția Regelui Charles e curajoasă la 76 de ani.
Are o poveste de viață desprinsă parcă din paginile unui roman. Ani întregi a fost percepută ca un personaj negativ, cea responsabilă pentru finalul mariajului lui Charles cu Diana. De la amantă, a devenit iubită oficială, soție și acum este Regina Marii Britanii. Camilla a fost mereu o prezență discretă, soția monarhului reușește de puține ori să atragă atenția, este, de cele mai multe ori, eclipsată de Kate Middleton sau Regele Charles.
Cea mai recentă apariție a sa a fost însă marea excepție. Regina Camilla a fost prezentă la Festivalul Literar Braemar pentru a-i fi alături fiului său, autorul Tom Parker Bowles, care a vorbit la eveniment.
Aceasta a atras toate privirile, admirată pentru ținuta atipică pe care a ales-o. La cei 76 de ani, soția lui Charles a optat pentru un look casual, o diferență uriașă față de rochiile elegante în care publicul este obișnuit să o vadă.
A purtat o pereche de blugi skinny, o cămasă deschisă la culoare, un pulover bleumarin cu decolteu adânc în V și un blazer închis la culoare. Ținuta a fost completată cu o pereche de cizme din piele întoarsă, bleumarin și o geantă din piele verde de la Demellier London.
Te-ar putea interesa și: Fotografiile care au produs ruptura între Meghan Markle, Kate Middleton şi Regina Camilla. Asta a pus capac problemelor
Tom Parker Bowles are o relație specială cu Regele Charles al III-lea, declarând, în trecut, că l-a „adorat întotdeauna” pe tatăl său vitreg.
„Tot ceea ce trebuie să știi despre părinții tăi e că sunt fericiți. Mama mea este excepțional de fericită în acest moment. Întotdeauna l-am adorat pe tatăl meu vitreg. El a fost întotdeauna un om bun, bun și drăguț. Este un om cu căldură, inteligență și umanitate. Cred că, dacă se va întâmpla vreodată, va fi un rege fantastic”, declara fiul Camillei, în 2015, despre Charles, în 2015, pentru A Current Affair.
Foto: Profimedia
Te-ar putea interesa și: Momentul în care Regina Camilla a fost surprinsă în costum de baie. Regele Charles a acţionat imediat VIDEO