Keith Flint, solistul trupei Prodigy, a murit în locuința sa. Artistul avea 49 de ani.
Potrivit presei britanice, Keith a fost găsit mort în casa sa din Essex, Marea Britanie.
Polițiștii au fost chemați în jurul orei 8:00 dimineață la locuința artistului și, după cum declară aceștia, moartea sa nu e tratată drept una suspectă.
„Am primit un apel în jurul orei 8.10 privind starea unui bărbat. Din păcate, medicii au pronunțat decesul, care nu este considerat suspect”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Essex.
Formația Prodigy a devenit cunoscută la începutul anilor 1990, fiind considerată una dintre cele mai îndrăgite trupe britanice.
Piesele „Firestarter” și „Breathe” au ocupat primele poziții în clasamentele muzicale în 1996. În plus, cei de la The Prodigy au avut șase albume clasate pe primul loc în topurile muzicale. Keith Flint a devenit cunoscut pentru stilul său excentric, precum și pentru interpretările energice din timpul concertelor.
Inițial, Keith Flint era doar dansator în trupă, însă a debutat ca solist pe piesa Firestarter, melodie care a adus faima The Prodigy. The Prodigy a concertat la București în 1995, la Sala Polivalentă. Au revenit în 1997, tot în București, apoi în 2007 în Sibiu și apoi în 2009 la Târgu-Mureș. Trupa Prodigy a concertat și la Untold, în 2018.