Spațiile de depozitare sunt adesea o problemă mai ales atunci când locuiești la apartament. Așadar, acel dulap care se află sub chiuveta din bucătărie pare a fi un loc grozav pentru a ascunde o parte din produsele cărora nu le mai găsești lor, pur și simplu! Cu toate acestea, ar trebui să ții cont de anumite sfaturi ale specialiștilor, și să nu depozitezi absolut orice, la întâmplare, acolo. Iată de ce.
Spațiul de depozitare de sub chiuvetă este unul extrem de prețios pentru gospodine, mai ales atunci când locuința este una mică, iar totul este limitat. Cu toate acestea, dulapul nu este potrivit pentru a se pune absolut orice în el.
De exemplu, specialiștii recomandă să nu se depoziteze niciodată lângă țevile de scurgere detergenții puternici, deoarece pot reprezenta un pericol dacă intră în contact cu ele.
De asemenea, periculos este și pentru cei care au copii sau animale de companie, pentru că pot avea foarte ușor acces la aceste substanțe chimice. Așadar, se recomandă ca produsele să fie depozitate într-o cămară destinată special acestor tipuri de substanțe.
Recipientele din plastic
Caserolele, bolurile și alte obiecte în care se depozitează mâncarea nu ar trebuie nici ele să stea sub chiuvetă. Umiditatea și scurgerile de apă le pot deteriora și nu vor mai fi sigure pentru a pune în ele alimente.
Electrocasnice mici
Umiditatea și electricitatea nu fac casă bună împreună. Aceasta poate provoca coroziune și poate deteriora conexiunile electrice delicate, plus că poate crea un pericol dacă aparatul pe care îl conectezi are umiditate oriunde în unitate, vizibilă sau nu.
Nici prosoapele de hârtie, pungile de hârtie pentru cumpărături, buretele sau hârtia igienică nu ar trebui să stea aici, iar asta din cauza mediului umed. Așadar, alege să pui în altă parte aceste articole, undeva unde pot rămâne uscate.
Citește și: De ce să nu mai ții parfumurile în baie, de fapt. Greșeala pe care o fac mulți români
Hrana pentru animalele de companie
Umiditatea afectează calitatea hranei pentru animale dacă este ținută sub chiuveta de la bucătărie. Dacă nu ai de ales, pune-o într-un recipient închis ermetic, din motive de miros și de igienă.
Orice substanță Inflamabilă
Aceste tipuri de substanțe trebuie păstrate în locuri sigure, departe de pericole. Așadar, evită să ții sub chiuvetă alcool, spray-uri, nici măcar ulei de gătit. Se poate scurge apa pe ele și se pot produce accidente neplăcute.
Citește și: La ce folosește cea de-a doua gaură de la chiuvetă. Mulți români nu au habar