Sunt vești foarte proaste pentru șoferi după ce s-a aflat că se scumpesc din nou carburanții. Românii cam uitaseră de această problemă mare, astfel că odată ajunși în fața pompelor de carburanți, azi, au avut o surpriză mai mult decât neplăcută. Cât au ajuns să coste benzina și motorina.
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut miercuri din nou prețurile la benzină și motorină în stațiile proprii, după ce acestea stagnaseră o săptămână.
Astfel, la stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București era afișat azi dimineață un preț de 7,30 lei/litru de benzină standard, în timp ce prețul motorinei standard era de de 7,58 lei/litrul.
Față de ziua precedentă, Petrom, a scumpit și litrul de benzină și motorina cu trei bani pe litru.
Citește și: Ce se întâmplă cu prețul petrolului
Scumpirea de astăzi a benzinei și motorinei a fost făcută după una care a avut loc pe 13 septembrie. Atunci, Petrom a scumpit și benzina și motorina cu patru bani pe litru după ce, cu două zile înainte, au crescut prețurile cu cinci bani pe litru și la benzină și la motorină.
De asemenea, pe 7 septembrie compania Petrom scumpise doar motorina, cu cinci bani pe litru. Înainte de asta, o ușoară ieftinire a avut loc la 1 septembrie, când Petrom a scăzut prețul cu trei bani pe litru la motorină și cu un ban pe litru la benzină.
A fost prima ieftinire a carburanților principali de la jumătatea lunii iulie încoace, dar venea după un șir de 14 scumpiri la rând, în urma cărora motorina ajunsese să coste cu 76 de bani mai mult pe litru, iar benzina cu 51 de bani pe litru, potrivit economica.ro.
Cotațiile la carburanți au început din nou să se mărească, pe fondul creșterii cererii, a stocurilor care sunt mai reduse decât mediile din ultimii ani dar și a capacității limitate de rafinare în raport cu cererea în Europa de Vest și SUA.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din țra noastră, având o rețea de nu mai puțin de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom, restul de 162 fiind OMV.
Citește și: De ce au explodat prețurile la carburanți
Nu în ultimul rând, miercuri dimineață, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 93,5 dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se vindea la 90,4 dolari barilul, niveluri doar cu puțin sub nivlul maxim record al acestui an, de 94 de dolari penrtru Brent, înregistrat zilele trecute.