În urma exploziilor de la Crevedia, autoritățile au anunțat controale în toată țara. Află, din rândurile de mai jos, ce autorizaţii trebuie să aibă staţiile GPL. Ce a declarat premierul Marcel Ciolacu, după vizita la locul tragediei.
Exploziile de la Crevedia au scos la lumină pericolul uriaș la care sunt expuși românii. Pentru a se asigura că o astfel de tragedie nu se va mai întâmpla, autoritățile au anunțat controale stricte în toată țara.
În condițiile în care se vorbește despre numeroase nereguli la stația GPL în care s-a produs deflagrația ce a luat, până acum, cinci vieți, mulți se întreabă care sunt, de fapt autorizațiile necesare pentru astfel de centre.
„Am înţeles că activitatea în ceea ce priveşte GPL-ul a fost sistată din anul 2020. Este un element care ne arată că, chiar dacă s-a sistat activitatea, au continuat. O să se vadă în urma anchetei dacă au avut vânzări directe”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, după ce a vizitat locul exploziilor de la Crevedia.
Ce autorizaţii trebuie să aibă staţiile GPL? Acestea pot fi instalate sau montate abia după obținerea avizului obligatoriu de instalare eliberat de ISCIR. Potrivit prevederilor din documentația tehnică de instalare, este vorba despre un singur aviz obligatoriu de instalare.
„In avizul obligatoriu de instalare se precizeaza caracteristicile tehnice principale ale tuturor recipientelor din componenta instalatiilor GPL. In cazul modificarii instalatiilor GPL prin introducerea / inlocuirea unui recipient / unor recipiente sau in cazul montarii instalatiilor GPL pe alt amplasament, trebuie obtinut un nou aviz obligatoriu de instalare”, se precizează pe site-ul Autorizare ISCIR.
Cel care deține sau utilizează stația GPL este obligat să facă demersurile necesare pentru obținerea acestui aviz obligatoriu. Acesta trebuie să prezinte la ISCIR următoarele documente:
Potrivit sursei citate, „documentația tehnică este verificată și avizată de către responsabilul cu avizarea documentației tehnce de instalare RADTI”.
Cererea de obtinere a avizului obligatoriu de instalare a instalatiei GPL cuprinde:
Te-ar putea interesa și: Prefectul Capitalei, semnal de alarmă privind problemele identificate la stațiile GPL din București. Ce au constatat inspectorii ISU
După o vizită la locul exploziilor de la Crevedia, premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre controalele ce vor fi demarate la stațiile GPL din toată țara.
„Ce vă pot spune eu, începând de mâine, în toată ţara, toate staţiile de carburanţi de GPL vor intra într-un sistem de control.
Mai mult, unde se vor găsi elemente şi încălcări care ar duce la pierderi de vieţi omeneşti sau de a pune în pericol oamenii, se vor închide activităţile pe loc.
Dacă va fi nevoie vom face modificări legislative, în cursul săptămânii viitoare, astfel încât aceste lucruri să se întâmple fără procese şi fără anumiţi oameni să încerce să îşi menţină afacerile, dacă sunt ilegale”, a spus Ciolacu.
Premierul a dezvăluit că în Sectorul 5 din București au fost depistate nu mai puțin de 11 stații GPL fără autorizații.
„Astăzi am avut o discuţie cu primarul Sectorului 5, care a dispus la nivelul Primăriei şi a controlat toate staţiile de GPL de pe teritoriul Sectorului 5.
Dânsul mi-a spus că sunt 11 astfel de activităţi pe terenuri proprietate privată, niciuna nu are autorizaţie de construcţie. În acest moment este normal ca la nivelul Guvernului să dispunem controale în toată ţara la aceste staţii de GPL şi să luăm măsuri, în cazul în care este un pericol pentru vieţile omeneşti”, a declarat premierul.
Te-ar putea interesa și: Pompierul care a închis staţia GPL din Crevedia, în 2020, a murit după o săptămână de la explozii. Cum şi-a găsit sfârşitul Bogdan Georgian Puşcoi