Recunoști copilul din imagine? E o ea. Astăzi este una dintre cele mai controversate figuri feminine din showbizul românesc. Se află mereu în atenția publicului prin prisma activității sale online, a scandalurilor cu alte vedete sau a trecutului/prezentului romantic agitat. Foto
Ochi căprui, mari, curoși, privire atentă – recunoști copilul din imagine? Astăzi este cunoscută de mulți români. Este fiica Mioarei Roman și a lui Petre Roman, fost prim-ministru al țării noastre. Are 47 de ani și este de multe ori subiectul a diverse materiale din ziarele mondene.
Sigur ți-ai dat seama despre cine este vorba deja! Oana Roman – o recunoști în imaginile încărcate în galeria foto a acestui articol? Chiar vedeta a făcut publice fotografiile pe pagina sa oficială de Instagram, platformă pe care este des activă în ultima perioadă de timp.
Fiica lui Petre Roman este cunoscută publicului și prin prisma relației amoroase controversate pe care a avut-o cu Marius Elisei. Din mariajul celor doi a rezultat o fetiță, pe care o cheamă Maria Isabela. La începutul anului curent, Oana Roman a anunțat că s-a separat definitiv de fostul ei soț.
Dacă cu Marius Elisei a avut parte de multe certuri, nici cu tatăl său nu s-a înțeles bine, potrivit spuselor sale. L-a descris ca fiind un om dur pe parcursul anilor copilăriei. Vedeta a povestit că a fost de multe ori bătută de părintele ei din cauza faptului că nu era un copil foarte cuminte.
„Mă bătea cu cureaua de îmi sărea apa în cap. Voia o disciplină poate uşor exagerată, asta pentru că şi el toată viaţa a fost un om extrem de disciplinat… O extremă dusă la extrem, dacă pot spune aşa.
Se pare că eu am fost un copil mai năstrușnic. Dacă întârziam o jumătate de oră faţă de ora la care trebuia să fiu acasă, mi-o luam. Am luat o palmă, am luat și mai multe. Cred că la el era un mod de a-și controla panica, să nu pățesc eu ceva”, a povestit Oana Roman.
Fiica lui Petre Roman a precizat că întâmplările de acest fel au avut loc până în jurul vârstei de zece ani. De palma fostului premier al României își aduce aminte și astăzi, fiindcă atunci când o primea, vedea stele verzi, iar timpanul îi ţiuia, potrivit relatărilor sale.
Oana Roman a subliniat că nu a fost un copil abuzat și că o astfel de descriere este exagerată. Cu toate acestea, nu poate să uite întâmplările cu pricina, ele rămânându-i întipărite în minte. Deși avea parte de o educație strictă, fiica fostului premier a fost și răsfățată de părinții săi.
Vedeta a dezvăluit, în urmă cu mai mult timp, că pleca în vacanțe în fiecare an cu părinții ei, indiferent cât de greu le era. Vara, petreceau două săptămâni pe litoral, la mare, în România. Iarna, familia avea o tradiție de a petrece două săptămâni la munte, mai exact la Predeal.