Când eram mici și ne citeau bunicii povești nemuritoare, aflam de regate sau țări spectaculoase, dar aveau o singură problemă, erau fictive. Deși ar putea părea scoasă din povești informația, vă anunțăm că există o nouă ţară apărută în Europa și are deja și imn de stat. Citește mai departe și află despre ce țară ste vorba.
”A fost odată, ca niciodată, o țară…”, am putea începe articolul nostru și nu, nu este o poveste, ci pura realitate.
Un stat european fictiv, numit Listenbourg, a apărut pe rețelele de socializare și a făcut furori în întreaga lume. Se apre că totul a plecat de la, hai să zicem, o glumă la adresa americanilor și proverbiala lipsă de cunoștințe despre geografia Europei.
”Sunt sigur că americanii nici măcar nu cunosc numele acestei țări”, a spus un utilizator de pe Twitter, cu o hartă pe care o placă de pământ era adăugată la Spania și Portugalia.
Un alt utilizator a răspuns instantaneu, mai în glumă, mai în serios: ”Cine nu știe Listenbourg?”, generând astfel un adevărat val de isterie pe rețelele de socializare.
Unii au decis să ducă trollingul la un alt nivel, susținând că locul este de fapt real. Au dus gluma până într-acolo, încât au generat și o hartă prin satelit de înaltă definiție, publicată pe comunitatea Reddit.
Deși cei care au generat gluma nu se așteptau la asemenea reacții, au decis ulterior să continue șarada, astfel că a apărut și un imn național pe YouTube pe un cont pretins oficial al guvernului din Listenbourg.
Inițiatorii au completat pe celebrul site Wikipedia, în limba franceză, date istorice cu privire la acest nou stat (fictiv) pentru Republica Listenbourg, care detalia și mai mult presupusa sa istorie, dar, conform unei verificări ulterioare, datele au fost retrase.
Tot pe comunitatea Reddit, a apărut un canal care pretinde că Listenbourg are ”un Mare Premiu de Formula 1 și că astronauții săi au făcut parte dintr-o misiune pe Lună”.
Deși, așa cum spuneam, Listenbourg este un stat fictiv, o glumă la adresa americanilor și a cunoștințelor acestora despre geografia Europei, inițiatorii au mers și mai departe.
Aceștia au mai precizat că statul fictiv ar fi avut și un rege, pe numele său Listen XV, care ar fi fost, de fapt, primul Rege Soare, plecând de la istoria Franței și a Regelui Ludovic al XIV-lea, denumit în epocă astfel.
Revenind la ceea ce spuneam în introducedre, poveștile din trecut spuse de bunici, aveau regate sau țări fictive, iar acum, datorită unei comunități, există o nouă ţară apărută în Europa, Listenbourg, dar pe care nu vă recomandăm să o vizitați pentru simplul motiv că Nu există!