26 aug. 2023 | 16:25

Care este cel mai folosit cuvânt din lume. Este rostit de cel puţin trei ori pe zi

Diverse
Care este cel mai folosit cuvânt din lume. Este rostit de cel puţin trei ori pe zi
Cel mai folosit cuvânt din lume. Care este acesta?

V-ați întrebat vreodată care este cel mai folosit cuvânt din lume? Există sute poate chiar mii de dialecte diferite în această lume. Chiar dacă, în cea mai mare parte, ele sunt diferite, un cuvânt este folosit de întreaga lume. Cu siguranță și dumneavoastră l-ați folosit cel puțin o dată.

Cel mai folosit cuvânt din lume

Acest cuvânt nu lipsește aproape niciodată dintr-o conversație. Chiar dacă nu a existat mereu în vocabularul nostru, este în prezent cel mai folosit cuvânt din lume.

Este vorba despre cuvântul „ok”. Potrivit specialiștilor în lingvistică, este folosit de cel puțin trei ori pe zi de către o persoană. De asemenea, poate fi considerat și o expresie, mai adaugă aceștia.

Cuvântul „ok” este ușor de folosit și familiar majorităților limbilor, motiv pentru care a devenit cel mai folosit din lume, fiind înțeles de toată lumea. Termenul de „ok” a apărut pentru prima dată în anul 1839, pe a doua pagină a ziarului „Boston Morning Post”.

Acesta s-a regăsit la jumătatea unui paragraf, drept „Ok”, adică totul corect. Mai mult de atât, Martin Van Buren, unul dintre foștii președinți a Statelor Unite ale Americii, aproba deseori documentele folosind cuvântul „ok”.

Citește și: Ce înseamnă gaslighting, termenul desemnat cuvântul anului 2022. Definiția sa ascunde o poveste cutremurătoare din trecut

Care sunt cele mai folosite cuvinte în limba română

Experții în domeniu spun că cele mai folosite cuvinte în limba română sunt cele de legătură, precum „pe”, „de” sau „la”, dar și verbele auxiliare, pronumele și conjuncțiile coordonatoare.

„Pe de o parte, chiar dacă nu ne dăm neapărat seama, cele mai folosite cuvinte în limba română sunt prepoziţiile (pe, de, la etc.), conjunctiile coordonatoare (şi, sau etc.) sau subordonatoare (că, să, dacă etc.) şi verbele auxiliare (a avea, pentru perfectul compus şi a vrea, pentru viitor). Acestea sunt instrumente gramaticale indispensabile pentru orice enunţ. Pe de altă parte, dacă ne referim la cuvintele pline semantic, lingviştii consideră că fiecare limbă are un fond lexical principal sau un vocabular fundamental, care se distinge de masa vocabularului.

Acest fond principal are 1.000 – 1.500 de cuvinte, între care: nume de obiecte uzuale (casă, masă), verbe (a mânca, a iubi, a face), nume de alimente şi bauturi (apă, paine, carne etc.), substantive care denumesc părţile corpului (cap, mână, picior), nume de animale şi păsări (câine, pisică), substantivele care denumesc gradele de rudenie (mama, tata, soră, frate), numele zilelor saptamnii etc.”, a explicat lingvistul Adina Dragomirescu de la Institutul de lingvistică „Iorgu Iodan – AI. Rosetti” al Academiei Române.

Citește și: Cele mai folosite cuvinte din limba română. Pariu că nu știi care sunt?

De asemenea, alte cuvinte foarte folosite în limba română sunt cele care creează locuțiuni. Câteva exemple: a lua, a da, a face, a pune etc.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Cum faci curățenie repede și ușor, de Sărbători
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Amendă de 3.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Proprietarii de apartamente au interzis. Muți fac asta pe ascuns
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro