Farul Constanța a învins-o pe HFK Helsinki, scor 2-1, în prima manșă a play-off-ului Conference League. Constantin Budescu a făut spectacol. A dat pasele decisive la reușitele lui Rivaldinho și Mihai Popescu. După această victorie, echipa lui Gică Hagi este la un pas de o performanță intorică: grupele Conference League.
Farul nu a avut un start de sezon bun în Superligă, dar se descurcă de minune în Europa. Echipa lui Gică Hagi este la 90 de minute de o calificare istorică în grupele Conference League, după ce a învins echipa finlandeză HFK Helsinki, în prima manșă a play-off-ului acestei competiții.
Campioana României a început meciul bine și a avut două ocazii în primul sfert de oră, semnate de Budescu, respectiv Rivaldinho. Finlandezii au replicat și ei cu alte două ocazii, însă tabela de scor a rămas intactă până la pauză.
După reluarea jocului, HJK Helsinki a deschis scorul prin Toivio, după un corner, dar au fost în avantaj pe tabelă doar nouă minute. Rivaldinho a egalat după o pasă superbă primită de la Budescu. Mihai Popescu, trimis pe teren în nminutul 82, a semnat victoria Farului la prima atingere de balon.
La conferința de presă de după meci, Gică Hagi a spus că este fericit pentru victorie, dar, în același timp, s-a arătat dezamăgit de faptul că jucătorii din apărare nu i-au respectat indicațiile tactice.
„Trebuie să fii mai agresiv și mai al dracu. Echipa a arătat caracter. Când ne ducem cu apărarea în spate 40 de metri, scuzați-mă, pai atunci… Ce faci, tată? Se rupe totul! E un gol la mijloc, eu cred c-aș fi desenat daca jucam pe greșeli din astea.
Trebuie să fii compact în defensivă, e prima regulă, abecedarul. Ce s-a întâmplat în prima repriză, incredibil! Echipa era lungă, nu se găseau jucătorii. Ei, în loc să fie agresivi, rămân în spate. Și apoi ne face inima cum ne face la toți.
Nu pot să fac ca titirezul, să le spun de fiecare dată același lucru. Dar asta e, sunt momente și momente, fericirea e mare, dar sunt conștient că ne așteaptă un meci foarte greu acolo„, a declarat Gică Hagi.
”Regele” a vorbit și despre mutarea inspirată pe care a făcut-o la pauză, când i-a atribuit lui Constantin Budescu rolul de 9 fals, decizie care a schimbat soarta meciului.
”Am fost inspirat la pauză că l-am pus 9 fals pe Budescu și cu doi atacanți laterali. Și așa am dat golurile. Cred că am făcut și eu ceva bun”, a adăugat Gică Hagi.
Returul ”dublei” Farul – HJK Helsinki e programat joia viitoare, pe 31 august, de la ora 19:00, în Finlanda.