Ministerul Finanțelor a inițiat demersurile pentru implementarea unui proiect de lege de pe vremea lui Teodorovici. Noua lege îi va pedepsi aspru pe cei fără case de marcat de ultimă generație.
Un nou proiect al ministerului Finanțelor are în vedere amendarea operatorilor economici care nu s-au dotat cu aparate de marcat electronice fiscale. După introducerea noului regulament, aceștia vor primi amenzi între 8000 și 10.000 lei. Aceeași inițiativă se va reflecta în confiscarea sumelor nejustificate sau suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor.
În final, scopul principal al documentului aflat în proiect la minister este de a readuce în discuție o inițiativă a guvernului Dăncilă din vară, dar sub noua guvernare PNL. Se dorește prevenirea nedotării cu case de marcat electronice fiscale prin amendarea celor care nu au adoptat schimbarea.
Printre motivele citate de oficiali se numără faptul că ”perpetuarea acestei situații în care o mare parte dintre operatorii economici au achiziționat și instalat aparate de marcat cu jurnal electronic, iar o altă parte, a rămas în expectativă, discriminează operatorii economici corecți și generează nemulțumiri în rândul acestora”.
Statistic, conform informațiilor furnizate de ANAF, numărul celor care se află în această situație amendabilă este foarte mare. Ca referință, au fost emise numere unice de înregistrare pentru 512.469 de aparate de marcat la nivel național. Dintre acestea, au fost instalate doar 481.111 aparate de marcat dotate cu jurnal electronic. Restul operatorilor economici activează ilegal și pot fi amendați cu 8000 sau 10.000 de lei.
În trecut, pe marginea acestui subiect, Ludovic Orban a fost o declarație foarte interesantă care intră în contradicție cu proiectul actual. “Am discutat problema cu domnul ministru Cîțu. E un caz școală ăsta. Deci obligi firmele private să efectuze cheltuieli pentru a achiziționa case de marcat fără niciun fel de stimulent, ca să pui în funcțiune un sistem care te ajută pe tine ca stat să reduci evaziunea, să controlezi mai bine toate operațiunile, și tu nu achiziționezi serverele și toate softurile necesare”, a spus Orban.
“I-am solicitat noului ministru să finanțeze cât mai rapid procedurile de achiziție pentru punerea în funcțiune a sistemului. Cel mai probabil în luna mai-iunie, dacă nu există contestații. La noi precis o să se inventeze niște contestații”, a mai concluzionat atunci premierul.