Fostul concurent al show-ului de televiziune “Burlăcița”, care a fost difuzat pe postul Antena 1, este în continuare de negăsit, iar familia îl caută cu disperare! Suhaib Meshah a dispărut din luna noiembrie a anului trecut. În exclusivitate pentru Playtech Știri, tatăl acestuia ne-a oferit mai multe declarații.
La scurt timp după ce familia l-a declarat dispărut, pe numele lui a fost emis un mandat de urmărire generală, astfel anchetatorii au reușit, în luna februarie, să localizeze telefonul modelului în nordul Moldovei, la granița cu Republica Moldova.
La momentul dispariției, Suhaib Meshah ar fi trebuit să se afle sub arest preventiv, având calitatea de inculpat într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane. Ulterior, în luna mai, după aproape 4 ani de când Suhaib a fost trimis în judecată, iată că a venit și decizia judecătorilor: condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane!
Într-un interviu exclusiv pentru Playtech Știri, tatăl arabului dispărut și-a exprimat durerea. Părintele lui Suhaib Meshah își caută cu disperare fiul și susține că nu și-a pierdut speranța, însă problemele l-au îmbolnăvit atât pe el, cât și pe mama lui Suhaib.
“Nu mai am încredere în nimeni din România! Am fost peste tot, am vorbit, am făcut, am fost la procurorul general, dar degeaba. În România nu există lege. Nu am rezolvat nimic! Poliția nu a mai făcut nicio mișcare, dosarele zac acolo! Nu ne-a mai sunt nimeni…Ce legi sunt astea? Noi am explicat și nu ne-a băgat în seamă nimeni! Nu mă mai interesează nimic, vreau doar să îmi găsesc băiatul. Avem speranță, îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute! Cu sănătatea stăm prost, ne-am îmbolnăvit din cauza asta. Cu sănătatea sunt rău și nevasta mea la fel.”, ne-a declarat tatăl fostului iubit al Danielei Crudu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
După aproape 4 ani de când Suhaib Meshah a fost trimis în judecată, inculpat într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane, decizia judecătorilor a venit în luna mai:
„Condamnă pe inculpatul MESHAH SUHAIB ABDEL NASER la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupă o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.
Tatăl lui Suhaib a vorbit în exclusivitate pentru Playtech Știri despre decizia judecătorilor.
“Băiatul meu a primit 10 de ani închisoare. Ce legi există în România? N-am cu cine vorbi, degeaba… Oriunde ajungem, degeaba. Țara este condusă de mafie! Nu accept condamnarea lui, dar tot ce mă interesează este să îmi găsesc băiatul. Atât!”, ne-a mai spus tatăl lui Suhaib în exclusivitate pentru Playtech Știri.