Oamenii de știință susțin că au aflat motivul pentru care cerul este întunecat noaptea. „Paradoxul lui Olber”, este numele fenomenului care descrie cromatica nocturnă a cerului.
Fenomenul care descrie faptul că cerul pe timp de noapte e întunecat este cunoscut sub denumirea de „paradoxul lui Olber”, formulat prima oară în anul 1500. Paradoxul lui Olber pune următoarea problemă: dacă Universul este infinit și nu are o vârstă, de ce oamenii nu observă, pe timp de noapte, un câmp uniform de stele, în locul unui cer negru?
Explicaţia sugerează că Universul este finit, are o vârstă, se extinde foarte rapid şi schimbă lumina stelelor de la distanţă în culori pe care ochiul uman nu le poate percepe. Un studiu publicat în revista The Astrophysical Journal expune, în sfârşit, o explicaţie completă a paradoxului lui Olber.
Deşi Olbers a fost primul care a popularizat această întrebare în randul oamenilor de ştiinţă în secolul al XIX-lea, există evidenţe istorice ce arată că astronomii şi oamenii de stiință şi-au pus aceeaşi problemă înainte acestuia.
Primul care a încercat să justifice fenomenul a fost chiar Johannes Kepler, care, inspirat de observaţiile lui Galileo Galilei, scria despre luminozitatea cerului pe timp de noapte în lucrarea sa Dissertation cum Nuncio Sidero din 1610. Kepler trăgea concluzia că întunericul specific nopţii contrazicea concepţia specifică vremurilor, anume că Universul este infinit în timp şi spaţiu. Din punctul lui de vedere undeva se afla o margine, pe care oamenii nu o puteau detecta deoarece Pământul s-ar afla în centrul Universului.
Astronomii au estimat anterior că Universul observabil conţine aproximativ 100 de miliarde de galaxii. Noul studiu a verificat această ipoteză prin estimarea densităţii galaxiilor până la cele mai îndepărtate zone ale Universului, care pot fi observate de om şi cărora le-ar trebui miliarde de ani să ajungă în apropierea Pământului.
Echipa formată din patru astronauţi, condusă de Christopher Conselice din cadrul Observatorului Leiden din Norvegia, a început să reproceseze imagini care surprind cele mai întunecate și îndepărtate zone din spaţiul cosmic. Analiza a inclus şi o imagine realizată de telescopul spaţial al NASA, Hubble, în care pot fi observate galaxii care au existat din momentul în care Universul avea între 400 şi 700 de milioane de ani. În acest moment, Universul are 13,75 ± 0,17 miliarde de ani vechime.
Aceştia au numărat galaxiile prin multiple lungimi de undă şi le-au cartografiat în trei dimensiuni. Au reuşit să afle unde se aflau anumite galaxii în timpul unor epoci istorice și, mai mult decât atât, au descopeit că există de 10 ori mai multe galaxii decât se credea înainte.
Densitatea galaxiilor era mai mare în primii ani ai formării lor. Însă, densitatea galaxiilor a scăzut până într-un punct când a crescut din nou. Echipa a ajuns la concluzia că există atât de multe galaxii, încât fiecare punct luminos de pe cer conține o parte dintr-o galaxie. Cu toate acestea, multe dintre galaxii nu sunt vizibile ochiului uman și chiar nici telescoapelor moderne, din cauza unor factori. Printre aceștia se numără natura dinamică a Universului și absorbția luminii de către praful și gazul intergalactic, a căror combinație face cerul să rămână întunecat.