09 aug. 2023 | 12:10

Metoda neașteptată de jaf prin care trei tineri din sectorul 3 al Capitalei i-au șocat pe polițiști. Cum au reușit să fure dintr-un TIR haine în valoare de 50.000 de lei

News
Metoda neașteptată de jaf prin care trei tineri din sectorul 3 al Capitalei i-au șocat pe polițiști. Cum au reușit să fure dintr-un TIR haine în valoare de 50.000 de lei
Cum au fost surprinși de oamenii legii 4 hoți

O tentativă de jaf a avut loc în dimineața zilei de 8 august 2023, atunci când trei tineri cu vârste între 23 și 31 de ani au fost prinși în flagrant într-o benzinărie din București. Cei trei suspecți au fost ajutați de un complice, astfel că toți cei implicați au fost depistați de polițiști și reținuți, fiind demarată o anchetă în acest caz. Cum și-au planificat tinerii jaful cu care ar fi trebuit să dea lovitura?

Tinerii au pus la cale planul de jaf în toiul nopții

Conform declarațiilor oficiale ale poliției, evenimentul a avut loc în jurul orei 04:30, când polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție au intervenit pentru a opri o faptă infracțională în desfășurare. Cei trei bărbați tineri ar fi fost prinși în timp ce sustrăgeau articole de îmbrăcăminte dintr-un autocamion, într-o benzinărie. Hainele, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, erau destinate unui magazin din Sectorul 3 al Capitalei.

Autoritățile au dezvăluit că cei trei suspecți, împreună cu un al patrulea bărbat în vârstă de 27 de ani, ar fi fost implicați în organizarea acestui jaf. Bărbatul de 31 de ani, șoferul autocamionului care transporta mărfurile, ar fi colaborat cu ceilalți trei pentru a încerca să fure bunurile în timpul unei opriri la o stație de alimentare cu carburant. Suspecții au reușit să evite sigiliile și au intrat în compartimentul în care erau depozitate hainele.

În urma intervenției rapide a polițiștilor, toți cei patru bărbați au fost imobilizați și conduși la audieri. Ei se confruntă acum cu posibile acuzații de furt calificat și complicitate la furt calificat. Ancheta va continua pentru a stabili cu exactitate circumstanțele și motivele din spatele acestui plan de infracțiune.

Potrivit primelor informații, cei trei tineri s-ar fi infiltrat în camionul cu marfă, aceștia reușind să pună în saci până la destinație haine în valoare de 50.000 de lei. Înainte de a descărca marfa rămasă, cele două autovehicule au oprit pe drum pentru a face transferul sacilor din camion în mașină.

Hoții nu erau la prima abatare

Într-un comunicat de presă transmis de Poliția Capitalei, oamenii legii au descris tentative de jaf într-o manieră detaliată, oferind toate informațiile pe care le dețin la acest moment. În acest moment, toți suspecții se află în arestul Poliției, în timp ce prejudicial de 50.000 de lei a fost recuperate integral. Potrivit ultimelor informații, aceiași suspecți au avut o altă tentativă de jaf, în zilele de 27 iulie 2023 și 1 august 2023, valoarea obiectelor vestimentare sustrase fiind de 40.000 de lei.

”Astfel, după ce s-a pus în mișcare autoturismul în care se aflau bănuiții de 23 și 24 de ani, precum și bunurile sustrase, acesta a fost blocat în trafic și oprit de polițiști.La controlul efectuat asupra mașinii, au fost găsite bunurile sustrase de cei patru bănuiți.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 50.000 de lei, a fost recuperat integral și predat persoanei vătămate.

Totodată, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, în zilele de 27 iulie 2023 și 1 august 2023, bărbații de 23, 27 și 31 de ani ar fi sustras articole vestimentare în valoare de aproximativ 40.000 de lei, în timp ce acestea erau transportate de la același depozit la diferite centre comerciale din Capitală.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei patru bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Secția 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.

 

Parteneri
Silviu Prigoană, ultimele dorințe înainte de a muri. Ce a putut să spună cu doar puțin timp înainte să treacă în neființă
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Vești proaste pentru șoferi. Spoliați și mai rău de ecologismul UE
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
Se dau TICHETE de 500 de LEI pentru foarte MULȚI ROMÂNI! Banii se dau pe 18 NOIEMBRIE
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro