Fostul preot, Daniel Balaş, provoacă controverse cu declarațiile sale legate de ritualurile de înmormântare și pomenire tradiționale din România. Într-o postare recentă, fostul duhovnic din localitatea constănțeană, Ivrinezu Mic, a susținut că aceste obiceiuri, respectate de români de-a lungul secolelor, nu aduc niciun beneficiu pentru sufletul răposatului și sunt doar expresii ale mândriei și falei.
Tradițiile de înmormântare și pomenire sunt adânc înrădăcinate în cultura și spiritualitatea românească, având o importanță deosebită pentru comunitățile locale. Parastasele, slujbele religioase și alte ritualuri asociate decesului unei persoane sunt considerate un mod de a onora memoria celui decedat și de a-i oferi odihnă sufletului în lumea de dincolo.
Declarațiile controversate ale fostului preot au stârnit dezbateri aprinse în mediul online, astfel că, unii oameni au susținut importanța tradițiilor strămoșești și importanța lor spirituală, în timp ce alții au împărtășit punctul de vedere al preotului, confirm căruia, aceste obiceiuri putea avea aspecte mai mult sociale și culturale decât spiritual și religioase.
Daniel Balaș a declarat că acțiunile pe care cei vii le fac pentru cei trecuți în lumea cealalată pot fi doar un mijloc resemnare pentru ei sau o modalitate de a demonstra apartenența la comunitate, de multe ori fiind conturată o formă de fală și mândrie exacerbate.
Pentru că aceste obicceiuri nu mai ajută, în realitate, persoanele decedate, fostul preot face apel la cetățeni cu privire la o reflecție mai profundă asupra propriei existențe și a modului în care fiecare individ poate contribui la binele comun și la fericirea celor dragi pe durata vieții.
Într-un clip publicat pe o rețea socială, fostul preot a povestit o întâmplare de pe vremea când era paroh în localitatea constănțeană Ivrinezu Mic, care l-a marcat. Astfel, el fusese chemat să pomenească un mort, în al cărui parastas, rudele investiseră o mică avere, cel mai probabil, de ochii lumii. Într-o notă tristă, Daniel Balaș a detaliat cum s-au desfășurat eveimentele în timpul acelei pomeniri, dar și modul în care rudele celui decedat s-au purtat cu el.
„Am ajuns la cimitir, am crezut că e nuntă: cearșaf alb pe mormânt, lumânări d-alea groase de ceară curată, podoabe, crucea împodobită cu zorzoane, zorzoanele, lume multă pe la mormânt. Mi-am făcut acolo slujba parastasului, circ, vin spumant, am dat cu vinul ăla pe mormânt, îmi lăsase gura apă.
M-am dus acasă, în fața porții niște boschetari rupți de beți.„Părinte, ai cam întârziat, dacă mai stăteai mult, cred că muream de foame”. Zic: „Ei, așa sunteți morți de beți. N-are nimic, stați aici la ușă că vin eu și vă aduc de mâncare, dacă e vă și mestec”.
Am intrat în curte, mese peste mese, un meniu de nici restaurantele de lux nu au. Sfințesc mâncarea că altfel ți se duce pe beregata ailaltă mâncarea dacă nu o sfințește popa.
Apoi mă bagă baba în casă că are mobilă de sfințit: Dau mobila asta de pomană, părinte, pentru sufletul lui, costumele astea noi le dau de pomană la băieții ăia de afară”. Zic: „La boschetarii ăia de la poartă?”. „Ei, părinte, sunt și ei amărâți”, a povestit Daniel Balaș.
Le-am dat cu tămâie, cu busuioc, ca să le meargă bine la boschetari, cred că ei erau fericiți cu o damigeană de vin, nu cu costumele scumpe de la babă.
Și-mi întinde baba un prosop frumos, cred că avea și fir de aur în el: „Părinte, luați de-aici, deși nu prea meritați, îs cam supărată pe dumneavoastră că ați întârziat.”„Mi-a sărit muștarul. Zic: „Ia fii atentă! Pentru ce toată fala asta aici? Pentru cine? Ai avut vreo relație bună, l-ai făcut pe moș să se simtă atât de bine cum îi faci pe boschetarii ăştia şi pe toate neamurile?
Cred că moşu’ nu a văzut restaurant toată viaţa lui, dar ai fi fost în stare să faci parastasul la cel mai şmecher restaurant din Constanţa. Toate astea pentru cine?
E doar fală şi mândrie. Astea nu ajută decât la şmecherie. Doar la români vezi, să te lauzi că ai dat tu mobilă, că ai dat haine”, a mai precizat fostul preot.
La final, Daniel Balaș a explicat că singurele acțiuni care pot ajuta sufletul celui mort sunt conectarea permanentă cu acesta și rugăciunea sau, mai exact, ”cerutul iertării”.
”Există, însă, două lucruri care pot fi făcute de către cei vii pentru ca cei morţi să se odihnească în pace: comuniunea permanentă cu cel răposat şi cerutul iertării”, a adăugat Daniel Balaș.