După înfrângerea lui David Popovici la Campionatul Mondial din Japonia, comentariile și replicile acide nu au întârziat să apară. Printre cei care au ținut să își spună părerea despre rezultatul pe care l-a obținut marele înotător se numără și Victor Ciutacu. Jurnalistul a explicat de ce crede că nu s-a menținut pe locul întâi și anul acesta și de ce s-a calificat doar pe locul 4.
Rezultatul lui David Popovici de la Campionatul Mondial din Japonia a luat prin surprindere pe toată lumea, românii l-au susținut pe sportiv până în ultimul moment și credeau că va obține și anul acesta aurul, dar din păcate, a reușit să se poziționeze doar pe locul patru.
Nimeni nu se aștepta la un asemenea eșec, având în vedere că a condus cursa până aproape de final, când a ieșit din lupta pentru primul loc. Mai multe personalități au vorbit public despre acest eveniment, printre care și Victor Ciutacu.
Jurnalistul a reacţionat pe Facebook după nereuşita lui David Popovici. A avut o atitudine ironică despre celebrul sportiv, precizând că nu ar trebui să îi fie găsite scuze, dacă pur și simplu acesta este rezultatul pe care l-a obținut și cu care defilează în acest moment.
„Macar a fost aproape de podium al nostru. Haideti cu scuzele, n-are copilu’ unde se antrena, i-a purtat ghinion Antena 1, era apa calda-n bazin, sunt prea putini banii de la stat pentru medalie, i-a dat greu la BAC, scarbile alea si-a dorit mai mult victoria, are tot viitorul inainte”, a scris Victor Ciutacu.
Victor Ciutacu a abordat și unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului: dopajul. Jurnalistul a precizat că banuiește că mai mulți sportivi , atât din România, cât și din afară, ar fi în această situație, deși încă nu au fost descoperiți.
Jurnalistul nu crede în teoriile conform cărora un sportiv ingerează substanțe toxice din greșeală. De asemenea, susține că nu poți face performanță fără un stil de viață organizat și sănătos.
„Am suspiciuni de dopaj la toți marii campioni, nu doar la ai noștri. În epoca chimiei universale, nu devii cel mai bun sportiv de planetă, în orice domeniu, din ciuboțica cucului și papanași cu brânză de vaci. Și nici nu ai cum să ingerezi întâmplător substanțe dopante. Totul e să nu te prindă.
Revenind la teritorialitate, cum Usain Bolt nu e subiect de dezbatere publică în România, vorbim despre Simona Halep, nu? Căreia, apropo, nu i-am contestat vreodată valoarea, determinarea, seriozitatea, talentul.”, a mai spus jurnalistul.
Jurnalistul consideră că sportivii noștri de demult ar trebui să primească mai multă atenție și respect de la poporul lor, care în acest moment îi tratează de parcă nu au realizat nimic în cariera lor. În același timp, îi urcăm în slăvi pe cei actuali.
“La fel și cu David Popovici sau Cristina Neagu. Dar nici nu m-am închinat la statuile lor de mucava. Sunt performeri uriași, da, nimic de contestat, dar prea ne raportăm la ei ca și cum până acum n-am fi contat în sport.
Suntem, totuși, un popor care i-a dat pe Nadia, Năstase, Patzaichin sau Hagi, dacă nu mă înșel…”, a spus jurnalistul pentru RomâniaTV.net.