Pe fondul unui scandal legat de abuzuri în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice și cu dizabilități, Gabriela Firea a demisionat vineri, 14 iulie, din funcția de ministru. Soțul acesteia, Florentin Pandele, a ieșit zilele acestea cu declaraţii neaşteptate despre Gabriela Firea, amenințând cu repercusiuni în cazul în care fostul ministru se dovedește a fi nevinovat.
Gabriela Firea, în vârstă de 51 de ani, este al doilea ministru din guvernul de coaliție de o lună al premierului Marcel Ciolacu care demisionează în această săptămână, după ministrul Muncii, Marius Budăi.
Pe 4 iulie, procurorii au anunțat că au deschis o anchetă penală împotriva a 26 de suspecți sub acuzația de trafic de persoane, înșelăciune, fals și constituire de grup infracțional organizat pentru a exploata bătrânii pe care îi aveau în grijă. Printre cei implicați în dosar se numără Florin Pandele și soția acestuia.
În urma unor plângeri din partea unor organizații neguvernamentale și a vecinilor, procurorii au efectuat percheziții în trei aziluri de bătrâni situate în orașul Voluntari, la periferia capitalei București, unde au găsit 98 de victime murdare, subnutrite și cu vânătăi.
Imediat după apariția informațiilor, primarul din Voluntari și soțul ministruli demisionar, Florentin Pandele declara că ”nu aveam informații nici eu și nici colegii mei de existența acestui cămin pentru că sunt alte instituții abilitate ale statului care îi avizează și îi controlează.”
Din rapoartele procurorilor de caz reiese că bătrânii care locuiau în aceste azile au fost supuși la ”tratamente inumane sau degradante”, fiind forțați să muncească, maltratați fizic.
Aceleași date din dosar mai arată că persoanele vârstnice erau private de hrană suficientă și de tratament medical, și li s-a refuzat îngrijirea și igiena corespunzătoare. Procurorii au mai arătat că suspecții au deturnat fonduri în valoare de 5,2 milioane de lei.
După ședința de Guvern, și după o ședință a Biroului Permanent PSD, în care se punea problema retragerii suportului politic fostului ministru Firea, acesata din urmă își anunța demisia pe contul de Facebook, tot atunci spunând că nu se consideră vinovată și că s-a dorit includerea ei în acest scandal:
”În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes.
Să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop. Scopul nu era doar să plec din Guvern.
Conduc ministerul cu cel mai mic buget și m-am luptat, uneori, inclusiv cu cei care trebuiau să mă ajute pentru toate proiectele realizate, cu mare chin, într-un an și jumătate. Obiectivul demolatorilor mei din multe direcții este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei!”, scria vineri Gabriela Firea.
La câteva zile de la demisie, soțul Gabrielei Firea a decis să iasă în public și să vorbească despre cele întâmplate și despre actuala stare de spirit a soției sale, într-un interviu acordat celor de la România TV, interviu în care declară:
”Îmi apăr soția, îmi apăr copiii. Fac moarte de om pentru familia mea dacă e nevinovată. Dacă sunt vinovat să fiu luat acum de procurorii României! Instituțiile statului, Parchet, poliția, toți cei care fac anchetă probabil că au informații și le trimit către procurori.
Gabriela Firea nu plânge niciodată, plânge doar în sufletul ei pentru ce se întâmplă, dar nu i-am văzut o lacrimă. Și nu este un om dur, ci un om foarte responsabil. Niciodată n-a plâns în fața lui Ciolacu.
S-a dus cu demnitate să își dea demisia, deși nu i-a cerut nimeni. Și-a dat demisia ca să salveze PSD-ul, pentru că era un atac asupra PSD-ului și a înțeles, iar Gabriela Firea nu pleacă nicăieri”, declară Florentin Pandele la România TV.
Alături de Gabriela Firea și Florentin Pandele, în dosarul instrumentat de procurori mai este menționată Nela Vica Andrieș, sora fostului ministru PSD, un fost angajat ca șofer al acesteia, Ștefan Godei, precum și fosta consilieră personală a ministrului Gabriela Firea, Ligia Gheorghe.