Vlăduța Lupău se află în vacanță în Thailanda, alături de soțul ei, fotbalistul Adrian Rus. Cei doi s-au căsătorit în secret în noiembrie 2019. Fanii artistei au fost însă mult mai impresionați de cererea indedită în căsătorie pe care Adrian i-a adresat-o interpretei de muzică populară la începutul anului trecut.
Adrian Rus este fiul fostului chestor de poliție Toma Rus, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Fotbalistul echipei CFR Cluj a cerut-o în căsătorie pe Vlăduța Lupău în ianuarie 2019, cu ajutorul polițiștilor de la Brigada Rutieră. Interpreta de muzică populară conducea pe Calea Turzii în momentul în care a fost oprită de agenții de circulație, la ora 3:00 dimineața.
„Au ajuns să îmi ceară trusa medicală. Mă duc la portbagaj să caut trusa medicală și apoi m-am uitat în spate și l-am văzut cu un buchet de flori și un inel”, a declarat Vlăduța Lupău.
În momentul în care artista căuta trusa medicală în portbagaj, a apărut Adrian Rus cu un buchet mare de flori și cu inelul de logodnă și a cerut-o în căsătorie. Cei dou au făcut nunta în luna noiembrie, în secret.
Vlăduța Lupău și Adrian Rus se află în vacanță în Thailanda, pe insula Ko Yao Yai (Marea Insulă Lungă), cea mai mare dintre cele două insule mari din Arhipelagul Ko Yao. Cei doi s-au fotografiat și au postat poza pe rețelele de socializare. Postarea a strâns zeci de mii de aprecieri și comentarii din partea celor care îi urmăresc pe rețelele sociale.