Ce face Adela Popescu, în timp ce colegul ei, Cove, duce emisiunea lor de la PRO TV, ”Vorbește lumea”. Vedeta e departe de casă, iar fanii nu știu ce să creadă.
Scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă s-a sfârșit, așa că toți oamenii s-au întors pe baricade…mai puțin Adela Popescu. Deși era așteptată de fani pe micile ecrane, în emisiunea ”Vorbește lumea” pe care o prezintă alături de Cove la PRO TV, vedeta a fost ”dată dispărută” de fani. Cum reflectoarele s-au pus din nou în funcțiune, show-ul de zi s-a desfășurat fără blondină, doar cu Viviana Sposub și Cove.
Cât despre îngrijorarea fanilor, aceștia îi pot ”răsfoi” Instagramul actriței pentru a vedea că se află departe de țară, drept urmare departe și de ”Vorbește lumea”. Despre revenirea în fața reflectoarelor, admiratorii ei așteaptă vești.
Adela și soțul ei, Radu Vâlcan, au decis să petreacă sărbătorile de iarnă în Sri Lanka. Din imagini și filmulețe, cuplul nu a plecat fără copii. De altfel, prima fotografie postată la plecare de prezentatoarea TV i-a dat de gol pe cei doi. Discret se putea observa mânerul unui cărucior, iar la o privire mai atentă și port-bebe-ul în spatele lui Radu.
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai solide cupluri din peisajul monden din România. Cei doi sunt căsătoriți din 2015 și sunt părinții a doi băieți. În 2016 li s-a născut primul copil, Alexandru, iar în anul 2018 cel de-al doilea, Andrei. Ei s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru telenovela ”Iubire și onoare”, în 2010, iar de atunci au rămas împreună.