Ianis Hagi trebuie să plece urgent de la Glasgow Rangers altfel va avea parte de un sezon frustrant în care va trebui să stea mai mult pe banca de rezerve. Un jurnalist important a făcut o analiză foarte serioasă și a explicat de ce gruparea din Scoția încearcă să scape de internaționalul român și a anunțat că este gata să-l vândă cu patru milioane de euro, cu doar 500.000 de euro mai mult decât prețul de achiziție.
Ianis Hagi a fost foarte căutat în ultima vreme, de când s-a aflat că Glasgow Rangers vrea să scape de el. Galatasaray, Celta Vigo și, mai nou, Lecce s-au interesat de internaționalul care a fost titular în meciul Elveția – România, din preliminariile Campionatului European de Fotbal din anul 2024. S-a discutat chiar și varianta unui împrumut, dar Gheorghe Hagi nu a fost deloc de acord cu această propunere. Mai rămâne de discutat doar transferul definitiv, dar este greu de găsit un conducător de club care să semneze o achiziție de patru milioane de euro pentru un jucător care a stat departe de gazon mai bine de un an, după operația gravă de la genunchi.
Lucrurile sunt însă foarte grave pentru jucătorul român. căruia scoțienii i-au prelungit contractul până în anul 2026, chiar în perioda în care se afla în plin proces de recuperare. Glasgow Rangers a adus mai mulți jucători ofensivi, iar Ianis Hagi va prinde greu minute. Este concluzia la care a ajuns și jurnalistul Euan Booth Robertson în analiza pe care a făcut-o pentru rangersreview.co.uk.
„În timp ce calitățile lui Hagi sunt potrivite rolului unui decar în sistemul preferat de Beale, românul ar putea ușor juca numărul 8 în meciurile în care Rangers e de așteptat să domine. Cu toate astea, lotul este supraîncărcat pe cele două poziții, iar asta creează o problemă pentru Hagi.
Hagi posedă abilitățile de a concura pentru postul de titular, iar un pre-sezon complet va fi esențial în acest sens, pentru a-și construi forma fizică, după ce a ratat aproape un an din cauza accidentării”, a scris Euan Booth Robertson pentru rangersreview.co.uk.
Jurnalistul mai spune că Hagi jr. va avea de înfruntat și o schimbare a sistemului de joc, iar noua strategie nu-l avantajează foarte tare pentru că ar trebui să joace mai mult la construcție, departe de poarta adversă și de pozițiile care îi sunt la îndemână.
„Este imperativ să precizăm că îndoielile legate de viitorul său nu au legătură cu abilitățile de necontestat ale românului, însă se află în fața unei concurențe puternice pentru minute în sezonul următor.
Este de așteptat ca Beale să alinieze formația în sistemul 4-3-1-2, așa cum a făcut-o spre finalul sezonului, iar Rangers dispune de mulți mijlocași ofensivi, cea mai bună poziție a lui Hagi”, a mai scris jurnalistul.
Ianis Hagi a strâns 96 de apariții în tricoul echipei Glasgow Rangers, reușind să marcheze 16 goluri și să ofere 21 de pase decisive. Scoțienii au plătit pentru el 3,5 milioane de euro.