Știm deja că mediul online nu duce lipsă de sfaturi care mai de care mai inedite. O femeie a vrut să pună la încercare un truc descoperit pe o platformă de social media, fără să aibă așteptări prea mari. A presărat sare pe carnea congelată și a fost uimită de rezultat. Nu a mai fost nevoie să o pună și în apă fierbinte sau în cuptorul cu microunde.
Aproape fiecare dintre noi a vrut să se bucure de un anumit preparat, însă a fost nevoit să schimbe meniul pentru că a uitat să lase la dezghețat carnea din congelator.
În astfel de situații, mulți aleg să grăbească procesul de decongelare cu ajutorul cuptorului cu microunde sau punând-o în apă fierbinte. Cu toate că, în doar câteva minute, obținem efectul dorit, expunerea la temperaturi ridicate va începe procesul de gătire a stratului exterior al cărnii.
În ultimii ani, mediul online a devenit gazda unei colecții impresionante de sfaturi, de la trucuri pentru gătit până la recomandări pentru îndepărtarea celor mai dificile pete din țesături cu ajutorul unor ingrediente naturale, neașteptate.
Te-ar putea interesa și: Cât se ţine carnea la frigider. Detaliul care îţi arată că trebuie să o arunci, devine periculoasă
O femeie a pus la încercare un astfel de truc, fără să aibă așteptări prea mari. Pentru că își dorea să prepare o friptură, dar nu avusese timp să lase carnea la decongelat, a decis că este momentul perfect pentru a testa sfatul pe care l-a descoperit pe o platformă de social media.
A avut nevoie de două ingrediente ce nu lipsesc din nicio bucătărie: sare și oțet.
Trucul este cât se poate de simplu. Tot ce trebuie să faci este să presari 300 de grame de sare pe carnea congelată și să torni apoi peste 20 de mililitri de oțet alb. Pune-o apoi într-un bol cu apă călduță și în doar cinci minute, va fi pregătită să fie gătită.
Te-ar putea interesa și: De ce să lași carnea la dezghețat în frigider. Legătura incredibilă cu factura la curent