Jurnaliștii care așteaptă cu sufletul la gură o nouă întâlnire istorică între liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, și președintele american, Donald Trump, au asistat la o scenă bizară.
Chiar în timp ce Kim Jong-Un era primit, marți dimineață, în Vietnam, pe un covor roșu și cu muzică de fanfară, un bodyguard aleargă alarmat în spatele dictatorului.
Imaginele au fost surprinse de camerele posturilor de televiziune care și-au acreditat jurnaliști la eveniment.
După ce au analizat imaginile, au realizat că garda de corp a președintelui nord-coreean se panicase: cei care ar fi trebuit să nu-l piardă din ochi l-au lăsat câteva clipe nesupravegheat. Unul dintre agenții de securitate a realizat acest lucru, motiv pentru care a început să fugă spre dictator, chiar în timp ce își saluta gazdele.
Kim Jong-Un a străbătut o distanță de 4500 de kilometri cu trenul pentru a ajunge la Hanoi, capitala Vietnamului.
Are la dispoziție zeci de gărzi de corp, care l-au urmat până la hotelul unde s-a cazat înainte de summitul cu liderul de la Casa Albă.
Orașul Hanoi a fost ales ca loc simbolic pentru o posibilă reconciliere între Coreea de Nord și Statele Unite: capitala, distrusă în timpul războiului din Vietnam , îl primește acum pe peședintele american Donald Trump, o vizită cu dublă semnificație.
Primitor pentru oaspeții cu rang înalt, Vietnamul este în continuare condus de un partid unic comunist.
Corespondentul CNN Will Ripley transmitea de la fața locului: „Oraşul a fost reconstruit. Un miracol economic s-a produs aici în Vietnam, ca rezultat al normalizării relaţiilor cu Statelor Unite şi aceasta este poate o lecţie pentru liderul nord-coreean Kim Jong-un.”
3.000 de jurnalişti din 40 de ţări sunt detașați la Hanoi pentru a urmări evenimentul. Summitul are loc miercuri și joi, dar programul oficial este ținut secret.
Presa americană a publicat mai multe comentarii care arată că așteptările privind rezultate concrete după această întâlnire nu pot fi prea mari: Kim Jong-Un nu va renunța la planurile sale nucleare, iar Donald Trump va prezenta, oricum, discuțiile, ca pe o mare victorie.