Cătălin Bordea și Livia formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi s-au cunoscut în 2012, doi ani mai târziu mergând deja în fața ofițerului stării civile. Dar iată că acum, după mai bine de 11 ani de relație, a apărut un zvon privind un presupus divorț. Cum a reacționat soția vedetei.
Dacă pe Cătălin Bordea îl știe toată lumea, fiind un personaj mereu pus pe șotii, capabil să se adapteze în orice situație, așa cum am putut descoperi urmărindu-i evoluția la America Express, nu același lucru se poate spune și despre soția lui Livia.
Cu toate că nu a făcut echipă cu el la reality show-ul produs de Antena 1, Livia, partenera sa de viață, i-a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai mari susținători. Ea preferă însă să stea departe de lumina reflectoarelor, fiind foarte discretă și zgârcintă când vine vorba despre aparițiile în presă sau la diferite evenimente mondene.
Livia și Cătălin Bordea s-au cunoscut în anul 2012 și, doi ani mai târziu, își legau deja destinele, făcând cununia civilă. În 2019 a venit și momentul cununiei religioase, un eveniment intim, avându-i alături doar pe cei apropiați.
Citește și: De ce Cătălin Bordea de la America Express nu are copii. Concurentul a recunoscut imediat motivul
Cu toate că formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, fiind foarte rar văzuți împreună la evenimentele mondene, relația lor a fost tot timpul apreciată de fani.
Recent, însă, în presă au apărut informații conform cărora cei doi s-ar fi despărțit. Cu toate acestea, până la ora actuală, niciunul nu a confirmat sau infirmat acest zvon.
Coincidență sau nu, bruneta și-a sters recent contul de Instagram, acolo unde își ținea fanii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. De partea cealaltă, Cătălin Bordea a venit și el cu un mesaj emoționant pe rețelele sociale, lucru pe care nu îl face foarte des. Pe Instagram, câștigătorul America Express a publicat o poezie care ar părea să aibă un mesaj ascuns.
”Știi de ce plouă? Solemn și trist, de parcă ceru-ar ști de noi, ceva? Plouă romantic, plouă-aproape ca pe vremuri, când ploaia nu era o vreme rea”, se arată în mesajul lui Cătălin Bordea.