În timp ce mercenarii ce aparțin grupării Wagner se îndreptau spre Moscova, intervenția omului lui Vladimir Putin a adus o răsturnare de situație în lovitura de stat din Rusia. Prigojin a făcut anunțul, ce se întâmplă cu rebeliunea împotriva regimului de la Kremlin.
După ce sâmbătă dimineața au preluat controlul asupra orașului rusesc Rostov, mercenarii ce aparțin grupării Wagner au pornit spre Moscova. Au fost impuse restricții noi în capitala Rusiei, evenimentele publice, de masă și solemne din regiune au fost suspendate până pe 1 iulie.
Vladimir Putin s-a adresat poporului, vorbind despre trădare și afirmând că cei responsabili vor fi pedepsiți.
„Statul nu mai există. Pypa (n. red. – poreclă dată lui Putin, care sugerează că ar fi „molâu”) a distrus în mod deliberat toate instituțiile statului. Restul a fost distrus de corupție. Sfârșitul acestei sărbători a vieții este aproape. Distrugerea podurilor nu va opri inevitabilul. Dreptatea va învinge. Îi vom răzbuna pe toți” – au transmis reprezentanții Wagner, pe Telegram.
Te-ar putea interesa și: CTP, prima reacție despre lovitura de stat din Rusia: ‘Monstrul va fi înlocuit de alt monstru’
În condițiile în care tensiunile erau uriașe în Rusia, dictatorul bielorus, Aleksandr Lukașenko, considerat omul lui Putin, a intervenit. El și Prigojin au fost în contact pe parcursul întregii zile, „o opțiune profitabilă și acceptabilă pentru a rezolva situația a fost discutată, cu garanții de securitate pentru luptătorii Wagner”, a transmis serviciul de presă al regimului de la Minsk.
Discuția dictatorului cu Evgheni Prigojin a reușit să ducă la o răsturnare de situație în lovitura de stat din Rusia.
Prigojin a fost convins să renunțe la rebeliunea împotriva regimului de la Kremlin, liderul Wagner dând ordin mercenarilor săi să oprească avansul spre Moscova.
„Au vrut să destructureze Wagner. Pe 23 iunie am încept marșul dreptătții, în 24 de ore am mers până la 200 km de Moscova. În acest timp, nu am vărsat nicio picătură de sânge a soldaților noștri. Acum a venit momentul în care s-ar putea vărsa sânge.
De aceea, înțelegând toată responsabilitatea că ar putea fi vârsat sânge rusesc, întoarcem coloanele noastre și ne îndreptăm în sens invers, în taberele luptă conform planului”, a transmis Evgheni Prigojin.
Te-ar putea interesa și: Ce a vorbit Putin la telefon cu Erdogan după lovitura de stat din Rusia. S-a aflat chiar acum