Xonia se numără printre artistele care au cunoscut succesul la noi în țară. Însă, puțini știu că Xonia este doar un nume de scenă. La o simplă căutare pe Google, aflăm că numele ei este altul. Ce spune Google despre artistă?
Xonia s-a născut la data de 25 iunie 1989. Pe numele ei real, Loredana Sachelaru, se pare că aceasta s-a născut într-un cunoscut oraș din Australia. Este vorba despre orașul Melbourne. Tot din descrierea de pe Google aflăm că pe lângă cântat, Xonia are și alte preocupări. Printre acestea se numără dansul, actoria și modelingul.
Recent, Xonia a reușit să atragă atenția publicului cu un incident. În cursul zilei de astăzi, artista a fost prinsă beată și drogată la volan. Incidentul a avut loc în jurul orei 4.30, când polițiștii au tras-o pe dreapta pe artista. La acel moment, aceasta se afla pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei. Comportamentul ei le-a atras atenția oamenilor legii, care au decis să îi testeze alcoolemia. Potrivit Spy News, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,30 g/l în aerul expirat.
Însă, asta nu este tot. Oamenii legii au descoperit că înainte de a se urca la volan, artista a consumat mai multe substanțe pshihoactive. Se pare că artista nu avea voie nici să conducă un autoturism pe teritoriul României. Pe numele cântăreței a fost deschis un dosar penal. Astfel, Xonia va trebui să dea socoteală în fața legii pentru faptele săvârșite.
„La data de 23 Iunie a.c., în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, dar și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.
În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, se arată în comunicatul poliției.
Până la momentul actual, artista a refuzat să ofere o reacție vis-a-vis de accident. Contactată de jurnaliști, Xonia a declarat că:
„Eu în momentul de față nu pot să vă dau nicio declarație. Îmi pare rău!”, a spus cântăreața pentru sursa citată.