O femeie a murit din cauza gripei, fiind astfel prima victimă din acest sezon rece. Cazul a fost înregistrat în primele zile ale anului, la Buzău, după ce testele efectuate rapid au indicat prezența virusului gripal de tip A. Pacienta de 47 de ani a decedat, iar medicii au confirmat toate acestea, spre șocul tuturor.
Femeia de 47 de ani din Buzau a murit din cauza virusului gripal tip A, fiind internată de mai multe zile pe secția de Terapie Intensivă. Reprezentanții de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Buzău au confirmat acest caz, dar și faptul că pacienta fusese internată încă de pe data de 28 decembrie 2019 în spital. De asemenea, pe 9 decembrie, aceasta s-a prezentat la medicul de familie, unde fusese diagnosticată cu viroză și a primit un tratament. A mai fost precizat și că nu se știe dacă femeia a urmat sau nu respectivul tratament, pentru ca a ajuns ulterior și în grija medicilor de la Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Buzău.
”Recomand ca oamenii să evite spațiile închise, neventilate. Aceste diferențe de temperatură ne afectează pe toți, mai ales pe cei din grupele de risc. În sfârșit, vom avea și noi primele vaccinuri făcute în România, iar asta ne va ajuta foarte mult.”, a declarat Tudor Ciuhodaru, potrivit Antena 3.
Când a fost internată în spital, femeii i-a fost efectuat un test rapid de gripă și în acest fel a fost confirmat că e vorba de virusul gripal de tip A. Pacienta a decedat la 48 de ore după internarea în spital și acesteia nu i-au putut fi recoltate probe pentru alte examene specifice, pentru că familia acesteia a refuzat vehement. În plus, femeia de 47 de ani nu se vaccinase împotriva gripei și suferea de mai multe afecțiuni, ceea ce a dus la alte complicații și la deces.