Revin șușanele, de la malul mării, cu mult umor, muzică ușoară, populară și dance. Nu vor lipsi însă nici manelele. Impresarul Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Playtech Știri, numele artiștilor de top, care vor urca pe scenă, pentru a distra turiștii. Iată și cât costă un bilet, la teatrele de vară, de pe Litoral, în 2023.
Bebe Mihu și soția lui, vestita solistă de muzică populară Maria Dragomiroiu, își pregătesc bagajele pentru sezonul estival, pentru spectacolele de pe Litoral. Pe afiș figurează nume grele, din lumea artistică, turiștii fiind nerăbdători să îi revadă și să îi aplaude, la teatrele de vară din stațiuni.
Contactat Playtech Știri, impresarul Bebe Mihu ne-a vorbit despre aceste spectacole, care, pe vremuri, erau numite șușanele:
”În iulie începem, anul trecut a fost unul bunicel, a fost imediat după pandemie, lumea se înghesuia la spectacolele noastre, în aer liber. Prețul unui bilet rămâne, ca cel de anul trecut, de 50 de lei, pentru trei ore de recitaluri, în care avem toate genurile muzicale, muzică ușoară și populară, dar și momente umoristice. Vom juca pe scena teatrelor de vară din Eforie, Neptun, Saturn, dar și din Techirghiol, acolo s-a refăcut totul din fonduri europene, e o scenă nemaipomenită”.
Bebe Mihu și-a format deja echipa de artiști, „artileria grea”, din această vară:
”Vor cânta Georgiana Lobonț, Vali Vijelie, Nicu Paleru, Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu, Constantin Enceanu, Raoul, Jean de la Craiova, iar Jean Paler va avea momente comice. Nu vine anul acesta și Adi Minune. Avem și manele, da, vrea lumea manele, cum să nu, când nu a vrut, de fapt? Ce au manelele? Artiștii au și câte patru milioane de vizualizări, pe net, la un videoclip, deci există un public mare consumator de acest gen muzical. Doar oamenii de vârsta a treia mai dau din gură, că lor nu le plac, dar la petreceri ascultă și ei tot manele.”, a mai adăugat Bebe Mihu, exclusiv pentru Playtech Știri.
Și comicul Jean Paler revine, luna viitoare, în deja tradiționalele show-uri de pe Litoral, având pregătite zeci de bancuri, gândite chiar de el, în cei peste 50 de ani de activitate artistică:
”Pe 11 iulie, avem primul spectacol, la Teatrul de vară din Eforie Nord, de la ora 20.30, de-abia aștept, n-am mai jucat din luna martie, mi-e tare dor de colegi, de aplauze, de pescăruși. Am scris peste 100 de bancuri, o să le spun și la teatrele de vară, și, poate, cândva, le voi aduna într-o carte. Pe Litoral, nu se câștigă bani mulți, cum cred unii, fugim dintr-un loc într-altul, în fiecare seară, dar sunt buni și aceia, îi ținem pentru zile grele. Plus că vedem marea, mai stăm la povești cu colegii”, ne-a declarat Jean Paler, pentru Playtech Știri.