Știința și tehnologia au avansat atât de mult, încât, astăzi, suntem puși în fața unui progres revoluționar fără precedent. Astfel, o echipă de oameni de știință a creat embrioni umani sintetici, folosind celule stem, fără a fi nevoie de ovule sau spermatozoizi. Acest avans revoluționar, spun cercetătorii, reprezintă un pas important către descoperirea unor tulburări genetice cu impact negativ.
Știința progresează rapid, iar oamenii ajung să realizeze că, există o mare posibilitate ca în viitor, implicarea umană să aibă o importanță secundară în dezvoltarea multor lucruri. De exemplu, recent, cercetătorii de la Universitatea din Cambridge și Institutul de Tehnologie din California au creat embrioni umani „sintetici” folosind celule stem, fără a mai fi nevoie în formarea lor de ovule sau spermatozoizi.
Embrionii artificiali rezultați seamănă cu stadiile de început ale dezvoltării umane, putând oferi informații esențiale despre modul în care tulburările genetice și alți factori afectează această etapă a vieții. Profesoara poloneză Magdalena Żernicka-Goetz de la universitatea Cambridge, responsabilă pentru acest progres revoluționar, a prezentat concluziile trase până acum în cadrul reuniunii anuale a Societății Internaționale de Cercetare a Celulelor Stem din Boston. Aceasta a explicat că, „putem crea modele similare cu embrionii umani prin reprogramarea celulelor stem embrionare”.
Spre deosebire de embrionii umani creați pe cale naturală, cei sintetici nu au o inimă care bate și niciun creier în dezvoltare. Cu toate acestea, ei conțin restul celulelor care alcătuiesc placenta, precum sacul vitelin și embrionul însuși.
Inițiatoarea acestui progres revoluționar, Żernicka-Goetz, a declarat că, „Modelul nostru uman este primul model de embrion uman cu trei linii care specifică celulele amniotice și germinale, celulele precursoare de ovule și spermatozoizi.”, a transmis aceasta audienței.
Adrián Turjanski, expert în bioinformatică și director științific al unei companii de medicină de precizie, a confirmat informația inițială, potrivit căreia, embrionii din celule stem nu vor deveni ființe umane, însă lucrurile pe care le au în comun cu aceștia îi ajută pe cercetători să descopere lucruri de o importanță extraordinară în cercetarea științifică.
Chiar dacă, în prezent, aceste descoperiri științifice nu sunt în conformitate cu legistlația actuală din Marea Britanie, astfel că, nu ar putea fi folosiți clinic, obiectivul studiului este acela de a descoperi mai bine perioada de dezvoltare embrionară și tulburările genetice asociate.
Potrivit inițiatoarei proiectului, este ilegală implantarea acestor embrieni în uterul pacientelor, mai ales că nu se știe dacă există șanse de dezvoltare, dincolo de etapele de început.
„Ar fi ilegal să le implantăm în uterul unei paciente și nu este încă clar dacă aceste structuri au potențialul de a continua să se maturizeze dincolo de etapele incipiente de dezvoltare”, a transmis Żernicka-Goetz.
Dr. Soledad Kleppe, specialist în Genetică și Boli Metabolice, a explicat că dezvoltarea acestor embrioni sintetici are loc într-un mediu potrivit, tocmai ca ei să se diferențieze ca celule embrionare.
Pe de altă parte, Pablo Wappner, om de știință la Institutul Leloir, susține că absența inimii și a creierului din interiorul embrionilor este rezultatul acestui progress revoluționar, fără ca cercetătorii să-și dorească acest lucru, însă progresul medical nu a atins acest punct evolutiv de a înlocui 100% contribuția umană.