România rămâne în continuare un teren care poate fi fructificat în cele mai bune feluri, astfel că, investitorii români nu se sustrag atunci când este vorba despre dezvoltarea unor afaceri cu potențial. O noua firmă vine cu vești foarte bune pentru români, după investița de 8 milioane de euro făcută în Olt. Ce surprize îi așteaptă pe români?
Recent, grupul Carmistin a anunțat că a investit 8 milioane de euro în cea mai modernă fermă de creștere a păsărilor din județul Olt, aceasta aflându-se în localitatea Potcoava. Potrivit comunicatului transmis de firmă, noua fermă beneficiază de cele mai dezvoltate tehnologii, datorită parteneriatului cu furnizori de top din Germania și Belgia
„Cea mai mare și modernă fermă de creștere a păsărilor din județul Olt a fost inaugurată de Grupul Carmistin în localitatea Potcoava. Noua unitate de producție va fi integrată în viitoarea platformă de creștere păsări pe care compania o dezvoltă în zonă, în completarea celor deținute la Vâlcea și Târgu Jiu”, anunță compania, potrivit News.
Potrivit reprezentanților oficiali ai grupului, aceasta fermă este prima din cele ale companiei, care beneficiază de o centrală ce utilizează biomasă pentru încălzirea halelor. Pentru reducerea consumului de energie electric au fost montate pe acoperișul halelor panouri fotovoltaice, dotare care va reduce semnificativ costurile.
Ventilația celor 33 hale din fermă se va face pe baza unui sistem tehnologic ultramodern, fiind utilizate așa-numitele ventilatoare cu motoare cu magneți continuu. Aceste dotări de ultimă generație vor reduce cu 50 % consumul energetic, comparat cu un sistem obișnuit de ventilație.
Pe lângă toate avantajele celei mai recente ferme de păsări din Olt, aceasta reprezintă și un proiect-pilot în materie de cercetare si dezvoltare pentru ceea ce înseamnă industria națională de creștere a păsărilor, dar și un reper de dezvoltare și formare profesională pentru acest sector.
”Odată cu inaugurarea acestei ferme, compania noastră demarează o serie de stagii de practică pentru viitoarea generație de lucrători în domeniul agribusiness. Noii noștri angajați vor avea posibilitatea să lucreze utilizând cele mai actuale tehnologii din domeniu, care au în prim plan componenta de energie verde și un nou model de bunăstare pentru animale. Acesta este un aspect de o importanță deosebită pentru noi, pentru filosofia noastră de business”, a declarat Andrei Brumaru, CEO Carmistin.
Din fericire, toate aceste avantaje inovatoare au ca destinator final, clientul. Astfel, brandul „La Provincia”, care aparține Grupului Carmin, va aduce pe rafturile magazinului produse din carne de pasăre de cea mai bună calitate, respectând toate normele de igienă și de calitate impuse la nivel european.
De altfel, acest brand se află printre primii producători de carne de pasăre la nivel național, iar dezvoltarea sa este continuă, astfel că cele 8 milioane de euro investite recenr vor consolida și mai tare această poziționare fruntașă în clasamentul celor mai buni producători de carne de pasăre.
Pe lângă calitatea oferită prin intermediul cărnii de pasăre furnizată, odată cu înființarea noii ferme, au fost create, într-o primă etapă, peste 80 noi locuri de muncă, recrutarea de personal făcându-se cu precădere din mediul rural.
Grupul Carmistin a fost înființat în anul 2000 de familia Paraschiv, fiind unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agroalimentară din România. În prezent, în componența sa există peste 20 companii active în producția de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producția de cereale, în cadrul Carmistin fiind integrați în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultură BIO.
Potrivit declarațiilor făcute de reprezentanții grupului Carmistin, obiectivul principal este acela de a deveni cel mai mare producător de proteină animală din România, iar de acest lucru se vor bucura, la final, și clienții.