Carmen Grebenișan este una dintre cele mai iubite influencerițe din România, contul ei de Instagram fiind urmărit de peste 700.000 de persoane. După participarea în cadrul mai multor show-uri de televiziune, vedeta a fost pusă în fața unei întrebări total neașteptate. Invitată la podcastul lui Măruță, Carben Grebenișan a fost interogată de gazdă vizavi de sumele de bani primite din partea Antenei 1 și, dar și a postului de televiziune PRO-TV. De unde a luat mai mulți bani?
Influencerița care a dat naștere unor noi trenduri în rândul tinerilor, în special a tinerelor, din România a fost prezentă recent la podcastul lui Cătălin Măruță, emisiune în cadrul căreia a fost nevoită să răspundă la cele mai picante și indiscrete întrebări.
Vedeta a căpătat de-a lungul timpului și mai multă popularitate după participarea la diferite show-uri TV, printre care „Asia Express”, „Dancing on Ice” și „Survivor”, primele două, fiind producții Antena 1, iar cel din urmă, PRO TV.
În toate cele trei emisiuni, influencerița i-a ținut pe telespectatori cu sufletul la gură, în timp ce la „Survivor România”, Carmen s-a aflat printre cei trei finaliști. Vedeta a povestit că experiența în cadrul show-ului marca PRO-TV a fost una mai grea, dat fiind timpul îndelungat petrecut acolo, dar și probele de foc prin care a trecut : „A fost mai greu, pentru că e de cursă lungă și e mai mult joc psihologic”, a declarat influencerița.
În urma discuțiilor ce au vizat emisiunile la care a participat, Cătălin Măruță nu s-a sfiit să abordeze un subiect tabu pentru toată lumea, mai exact, acesta a întrebat-o pe Carmen ce televiziune i-a oferit mai mulți bani, Antena 1 sau PRO-TV.
Influencerița a răspuns că a primit sume de bani frumoase după participarea la „Asia Express”, nefiind foarte clar răspunsul la întrebarea pusă de Cătălin Măruță. Aceasta a continuat să povestească despre provocările trăite la Survivor, fiind nevoită să stea cinci luni în junglă.
„Unde ai câștigat mai mulți bani, la Survivor sau la Asia? Unde au plătit mai bine, la Antenă sau la PRO TV?”, a insistat Cătălin Măruță.
Frumoasa blondină s-a arătat mulțumită de câștigurile obținute, însă a ținut să menționeze că un procent din sumă i-a revenit agenției colaboratoare.
„Stai puțin, că eu lucrez cu agenție. Au procentul lor, îți dai seama. Se ocupă de toate proiectele mele și sunt mulțumită de ei, de Global Records”, a precizat Carmen Grebenișan în podcastul găzduit de Cătălin Măruță.
Vedeta a povestit că mulți dintre participanți s-au comportat ca și cum ar fi venit doar cu un singur scop: să câștige premiul cel mare, rezumându-se doar la partea financiară.
„Multă lume a fost stresată, în timpul show-ului… Am văzut că se vorbea despre sumele de bani (n.r.: care se câștigă). Toată lumea fugea după bani, până și din clanul Faimoșilor. Discutau mult, ce sume, când se face plata… Eu am întrebat: măi, oameni buni, da voi chiar ați venit doar pentru bani? N-ai nicio șansă să ajungi în față dacă ai venit doar pentru asta”, a mai mărturisit Carmen Grebenișan.
Urmărește și tu episodul în care Catălin Măruță a avut-o ca invitată pe Carmen Grebenișan: