Declarațiile lui Volodimir Zelenski de luni seară confirmă etapa în care se află trupele ucrainene la acest moment. Liderul ucrainean a afirmat că „s-au luat decizii” cu privire la momentul în care soldații săi vor înainta, astfel că, indirect, este anunțat momentul contraofensivei mult așteptată.
Deși a ales să fie extrem de rezervat cu privire la contraofensiva lansată împotriva rușilor, Volodimir Zelenski a dat până la urmă din casă, oferind o informație cheie legată de această acțiune de care rușii se tem foarte tare.
Astfel, în mesajul său nocturn, liderul ucrainean a anunțat că s-a întâlnit cu oficialii militari nu doar pentru a discuta despre pregătire, tactici și livrări de muniție „ci și despre momentul potrivit”, ceea ce înseamnă că frontul de luptă este pregătit pentru marea luptă, chiar dacă nu se cunosc toate detaliile. Mai mult, Zelenski a transmis că zarurile au fost aruncate și deciziile luate.
„Acesta este lucrul cel mai important, calendarul în care vom avansa. Vom face acest lucru. Deciziile au fost luate”, a declarat Zelenski.
Liderul ucrainean a transmis, de asemenea, că deține tot ce este necesar pentru a învinge în fața Rusiei, dând informații cu privire la sistemele antirachetă Patriot furnizate de SUA, care „asigură o rată de interceptare de 100%” și vor ajuta Ucraina să obțină victoria în război.
Președintele este decis ca Ucraina să răspundă tuturor atacurilor lansate de Rusia prin succesele militare și cu ajutorul sistemelor de rachete Patriot.
Mesajele au fost transmise după o serie de atacuri nocturne și diurne asupra Kievului și a altor localități din Ucraina, cu rachete și drone rusești. Din fericire, majoritatea dintre acestea au fost interceptate, potrivit oficialilor.
În timp ce Putin a ordonat alte atacuri în noaptea de luni spre marți, în Bahmut are loc un transfer de forțe, mercenarii Wagner fiind înlocuiți de soldați ai armate ruse. Pentru a distrage atenția de la marile mutări de pe câmpul de luptă, Kievul a fost atacat cu mai multe drone rusești, fiind înregistrată inclusiv o victimă, a transmis primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko.
Potrivit administraţiei civile şi militare din Kiev, victima a suferit răni „moderate” şi se datorează căderii de resturi ale dronelor în cartierul Holosiivski din sudul capitalei.
Aceeași sursă a transmis că, atacul din noaptea de luni spre marţi a fost efectuat cu drone, iar căderea resturilor dispozitivelor a provocat un incendiu la o casă din cartierul Darniţskii din sudul capitalei, dar şi în rândul a trei maşini în cartierul central Pecerski.
Potrivit primarului, o clădire cu mai multe etaje a fost avariată şi în districtul Holosiivskii.”Atac masiv! Rămâneţi în adăposturi!” a avertizat Vitali Kliciko.