Siguranța publică a ajuns să fie un lux, iar asta o dovedesc sutele de accidente care au loc în zon care ar trebui să fie ferite de pericole. Acesta este și cazul dramatic a două fetițe de 11 ani, care în timp ce se jucau pe un spațiu verde din localitatea Țibana, o mașină a părăsit partea carosabilă și le-a lovit. Din păcate, pentru una dintre ele, intervenția medicilor a fost tardivă.
Potrivit Poliţiei, accidentul a avut loc pe Drumul Judeţean 248 A din satul Domniţa, din comuna Ţibana, acolo unde șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă. În urma impactului, mașina a lovit un stâlp de electricitate, iar ulterior a ajuns în gardul unei case.
În urma accidentului a rezultat rănirea a trei fetițe, două de 11 ani, care se jucau pe spațiu verde și una de 14 ani, care se afla în autoturism.
Șoferul vinovat a fost testat cu apartul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Între timp, o ambuanță a transportat la spital toate fetițele vătămate corporal.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că şoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate, apoi ar fi acroşat două minore, iar ulterior ar fi acroşat gardul unui imobil.
În urma acestui accident rutier a rezultat rănirea a trei minore, două dintre ele s-ar fi aflat pe spaţiul verde şi una din autoturism, care au fost transportate la spital.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, la faţa locului, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.
Din păcate, două dintre cele tri copile au fost transportate în stare gravă la spital, uneia dintre ele făcându-i-se mai multe intervenții pe drum pentru a o menține în viață. Din păcate, una dintre ele a fost internată la ATI, după ce suferise un stop cardio-respirator, însă organismul ei nu a rezistat și a suferit un al doilea stop cardiorespirator, fiindu-i fatal.
„Una dintre victimele de 11 ani a fost adusă în stare generală foarte gravă după ce a suferit un stop cardio-respirator, ea fiind resuscitată şi la faţa locului. Pe durata transportului, echipajul medical a făcut terapie de susţinere.
La spitalul nostru a fost preluată de echipa multidisciplinară de la UPU, care a continuat terapia de suport, a efectuat explorări imagistice, după care pacienta a fost internată la ATI. Însă la scurt timp de la internare a suferit un nou stop cardiorespirator. Toate manevrele de resuscitare au fost fără rezultate”, a transmis dr Tamara Solange Roşu.
Potrivit medicului, cea de-a doua fetiță se află în stare critică, medicii fiind încă rezervați în ceea ce privește starea acesteia.
Fetița de 14 ani, care se afla în autoturism este internată în clinica de ortopedie, cu o fractură la nivelul membrului superior, starea generală fiind bună, potrivit medicului ortopd.