Profesorii din România sunt în grevă generală, iar discuțiile cu Guvernul încă nu au ajuns la un numitor comun. Acum, întrebarea care se ridică este: anul şcolar va fi îngheţat din cauza grevei profesorilor? Ce se întâmplă cu examenele naționale pe care elevii trebuie să le susțină.
Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța are un răspuns cu privire la înghețarea anului din cauza grevei profesorilor.
Aceasta susține că anul școlar nu va fi înghețat și că în cel mai rău caz examenele naționale vor fi amânate.
În același timp, reprezentanta Asociației Elevilor din Constanța spune că decizia Guvernului de a nu mări salariile profesorilor va avea urmări grave în viitorul apropiat.
„Văd că tot e în spațiu public aruncată această ipoteză catastrofală sub un semn propagandistic al Guvernului. Nu e cazul. În cel mai rău caz se vor amâna examenele. Poate cu o săptămână, cu două. Dar este un risc mic comparativ cu riscul mare de colaps al sistemului de educație în cazul în care nu vor crește salariile, pentru că deja avem un deficit mare de cadre didactice peste 5 ani, peste 5, 6, 7 ani riscul să nu mai avem deloc profesori”, a spus Ariana Dudună.
De asemenea, elevi de la mai multe licee din București, precum și tineri din Asociația Elevilor din București și Ilfov au ajuns astăzi la mitingul de protest care a strâns peste 15.000 de profesori în fața Guvernului, unde aceștia și-au cerut drepturile salariale.
„Elevii vă susțin!/Elevii susțin dascălii/Elevii sunt cu voi/Vrem majorări/Luptăm pentru dreptate”, sunt doar câteva dintre mesajele lansate de către eleci pe pancartele purtate, alături de profesorii lor.
De asemenea, trebuie precizat că deja a fost decalat calendarul pentru unele probe de la admiterea la liceu, conform edupedu.ro. Astfel, sunt vizați elevii care au dat probele de aptitudini, cele de limbă străină, elevii cu cerințe educaționale speciale și cei de etnie romă.
Mai exact, 15 iunie este data limită pentru depunerea contestațiilor la probele de aptitudini, comunicarea rezultatelor finale, precum și depunerea certificatului de orientare școlară pentru elevii cu CES.
În a patra zi de grevă general Guvernul le-a promis profesorilor acordarea în două tranșe a unor carduri în valoare de 2500 de lei. Profesorii nu au fost de acord, spunând că propunerea îi jignește și susțin în continuare mărirea salariilor cu 25%.