24 mai 2023 | 18:05

A cerut un meniu vegan în avion, dar ce i-a adus stewardesa întrece orice imaginaţie. Ce a primit, de fapt

Social
A cerut un meniu vegan în avion, dar ce i-a adus stewardesa întrece orice imaginaţie. Ce a primit, de fapt
O femeie a cerut un meniu vegan în avion, însă ce i s-a prezentat la masă a lăsat-o fără cuvinte. „Mi s-a părut o glumă”.

O pasageră a cerut un meniu vegan în avion, în timpul unei deplasări cu compania olandeză KLM. În primă fază, a fost refuzată, însă după câteva ore i s-a servit o tavă cu produse care au luat-o pur și simplu prin surprindere. În ciuda faptului că personalul angajat s-a comportat exemplar, turista a acuzat neseriozitate când a venit vorba despre conceperea meniului.

O turistă a cerut un meniu vegan în avion

Cu toții știm că mâncarea care se servește în avion nu este tocmai cea mai bună din lume. Totuși, ce i s-a întâmplat unei pasagere când a cerut un meniu vegan i-a depășit imaginația. Întâmplarea a avut loc pe data de 19 aprilie, anul curent, când Juanita Headley, avocat și scriitor, zbura din Ghana la Amsterdam cu compania olandeză KLM.

Pasagera urmează dietă vegană de peste un deceniu. Mai exact, de 13 ani, potrivit declarațiilor sale. Juanita Headley a luat decizia de a-și schimba programul alimentar în momentul în care a aflat că este alergică la o serie de alimente de origine animală, printre care se numără și ouăle.

De regulă, pasagera obișnuiește să își ia propria mâncare când se deplasează pe distanțe lungi, potrivit spuselor sale. Cu toate acestea, pe 19 aprilie nu a dispus de suficient timp pentru a se pregăti de zbor, astfel încât a ales să își comande un meniu vegan din avionul KLM cu care se deplasa.

În primă fază, Juanita Headley a fost refuzată, personalul angajat explicând că nu mai dispunea de meniu vegan. După câteva ore, i s-au adus un aperitiv și un fel principal. La aperitiv, pasagera a primit patru bucăți de mandarină, patru de ananas și câteva fructe uscate. O banană, șase bucăți de ananas și câteva nuci au format „meniul principal” vegan servit de reprezentanții companiei olandeze KLM.

„Angajații au fost foarte atenți cu mine și m-au făcut să mă simt foarte bine, însă mâncarea improvizată mi s-a părut pur și simplu un fel de glumă”, a declarat Juanita Headley jurnaliștilor străini.

Cum justifică reprezentanții KLM situația

În situația dată, conducerea KLM a decis să ofere câteva explicații privind incidentul de pe avionul care se deplasa din Ghana la Amsterdam. Reprezentanții companiei au precizat, printre altele, că garantează mese vegane dacă pasagerii depun cerere în acest sens cu cel puțin 24 de ore înainte de zbor.

„În vremurile actuale, în care veganismul nu este un fenomen nou, este inacceptabil ca la un zbor cu cursă lungă de șase ore să nu existe câteva mese în plus pentru situații de acest fel. Sau, cel puțin s-ar fi putut lua în considerare că mâncarea vegetariană este și vegană, lucru care ar fi fost foarte ușor și pentru echipaj, și pentru pasageri”, au mai spus reprezentanții companiei aeriene KLM, într-un comunicat pentru Insider.

Într-o altă intervenție pentru aceeași sursă, un angajat al companiei olandeze a explicat că situația semnalată de pasageră a fost una neprevăzută, motiv pentru care i s-a putut servi un meniu vegan real.

„Din cauza unei situaţii neprevăzute, nu a fost disponibilă mâncare vegană pentru acest pasager pe durata zborului. Ne pare rău că s-a întâmplat acest lucru și dorim să ne cerem scuzele cele mai sincere”, a spus acesta.

Citește și: Investigație a Comisiei Europene privind măsurile de sprijin pe care România le-a acord companiei Blue Air

Potrivit presei străine, situația cu pricina nu este una singulară, în ultimii ani mai mulți pasageri care au călătorit cu KLM semnalând nereguli. Majoritatea au făcut fotografii la mâncarea ce le-a fost servită de către personal și au vorbit în mod public despre măsurile companiei, pe platformele sociale.

Compoziție Foto: Narcisa Tomulescu

Parteneri
O mare actriță s-a stins din viață. O boală cruntă a răpus-o
Redactia.ro
Serialul lansat recent care te va ține lipit de ecran. Este bazat pe un celebru roman, iar finalul e complet neașteptat
Click.ro
„Te pui jos şi te rogi, până cade obuzul”. Povestea românului care a luptat în prima linie a frontului din Ucraina mai bine de un an
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani / FOTO
Unica.ro
Ignatul porcului, obiceiuri, tradiții și superstiții din moşi strămoşi. Ce nu avem voie să facem
EVZ.ro
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în primele săptămâni ale lunii ianuarie 2025. Meteorologii au actualizat prognoza meteo
Spynews
Călin Georgescu a anunțat în direct. Nu mai cale de întoarcere: Mă delimitez de toți!
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
PENSIILE vin cu ÎNTÂRZIERE in 2025! POȘTA ROMÂNĂ a CONFIRMAT!
Mediaflux
Cine este adolescenta de 15 ani, care a ucis un elev și o profesoară într-o școală. Ce alte planuri periculoase avea
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro