Este un ingredient nelipsit din bucătării și din aproape toate rețetele preferate al românilor. Face mâncarea mult mai bună, însă, dacă este consumată în exces, poate avea consecințe negative asupra sănătății organismului uman. Află, din rândurile de mai jos, ce se întâmplă în corpul tău dacă renunți complet la sare. Avertismentul dat de experți.
Am crescut cu „Te iubesc ca sarea în bucate”, apoi am fost avertizați cu privire la efectele negative ale consumului excesiv. Dacă te gândești să reduci sarea din alimentație sau să renunți complet la ea, îți dezvăluim ce schimbări ar putea să apară în corpul tău.
Potrivit unui studiu recent, doar 11% din sarea pe care o consumăm zilnic provine direct din sare, în timp ce până la 70% este de obicei prezentă în alimentele ultraprocesate.
Te-ar putea interesa și: De ce să presari sare în tigaie înainte de a prăji ceva. Trucul bucătarilor din marile restaurante
În aceste condiții, este aproape imposibil să o eliminăm complet din dietă. Nici nu este recomandat să facem asta, punctează specialiștii în sănătate, în condițiile în care organismul uman are nevoie de sodiu pentru a funcționa. Orice schimbare îți dorești să faci, trebuie să îți consulți întâi medicul, acesta îți va spune exact care este cantitatea pe care să o consumi în fiecare zi.
Depășirea aportului zilnic poate avea consecințe grave, cauzând creșterea tensiunii arteriale. Alte efecte sunt alterarea echilibrului în producția de substanțe vasodilatatoare și vasoconstrictoare, creșterea rigidității arteriale, alterarea funcției renale, modificarea compoziției oaselor și favorizarea depunerilor de sodiu în piele.
Cei care suferă de aceste complicații vor observa destul de repede schimbări benefice, dacă reduc sarea din mâncarea sau chiar o elimină, pentru o perioadă scurtă de timp, respectând cu strictețe indicațiile și sfaturile primite de specialiști.
Te-ar putea interesa și: Greşeala pe care gospodinele o fac când pun sare în mâncare. Detaliul ignorat complet, aşa strici preparatele
Compoziție Foto: Narcisa Tomulescu