Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, este într-o vizită oficială în România, acesta fiind așteptat la 11:30 la Palatul Cotroceni de către omologul său român. Potrivit comunicatului de presă transmis de Administraţia Prezidenţială a României, vizita de stat a preşedintelui Republicii Federale Germania reprezintă dovada clară a legăturii strategice dintre țara noastră și Germania. Ce vor discuta cei doi președinți?
Astăzi, președintele german este așteptat la Palatul Cotroceni, acolo unde va purta discuții față în față cu liderul României, Klaus Iohannis. Temele de discuție abordate se vor axa pe dezvoltarea şi aprofundarea cooperării dintre cele două țări în ceea ce privește toate domeniile importante, respectiv politic, de securitate şi economic.
„Aceste relaţii se bazează pe o prietenie tradiţională, pe o cooperare aprofundată în plan bilateral, european şi multilateral, precum şi pe relaţii istorice şi interumane îndelungate, fiind susţinute şi de importanta comunitate românească din Germania şi de minoritatea germană din România, care joacă un rol semnificativ de catalizatori ai relaţiei bilaterale”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Cei doi preşedinţi au în plan trimiterea unui mesaj de susținere către Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii Rusiei. De asemenea, în cadrul întâlnirii se va discuta despre posibilitatea sprijinirii Republicii Moldova de către ambele țări, potrivit Agerpres.
„Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier vor transmite un mesaj de solidaritate şi sprijin pentru Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii brutale a Federaţiei Ruse. De asemenea, în cadrul convorbirilor vor fi abordate şi sprijinul şi susţinerea puternice ale celor două ţări pentru Republica Moldova. Cei doi şefi de stat vor avea şi un schimb de opinii privind evoluţia situaţiei de securitate şi consolidarea în continuare a posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius”, se mai arată în comunicatul transmis de sursa citată.
Astăzi, preşedintele german va avea un program plin, fiind planificate convorbiri politice cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu preşedinta Senatului, Alina Gorghiu, dar şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.
Joi, ambii președinți se vor deplasa la Sibiu pentru a participa, de la ora 10.00, la manifestările prilejuite de sărbătorirea „Zilei Eroilor”, la Cimitirul Eroilor şi Veteranilor de Război din Sibiu. Începând cu ora 11.25, Frank-Walter Steinmeier va fi primit la sediul Primăriei Sibiu, iar de la 11.45, cei doi președinți se vor întâlni cu reprezentanţii comunităţii germane din România,.
Vineri, preşedintele federal Walter Steinmeier va vizita centrul oraşului Timişoara, unde se va întâlni cu primarul Dominic Fritz, potrivit Ambasadei Germaniei la Bucureşti. Administrația prezidențială a Germaniei a transmis un comunicat de presă în care a expus importanța relației cu România, cât și prioritățile care trebuie stabilite în această perioadă de grea încercare.
„Vizita de stat a preşedintelui federal Frank-Walter Steinmeier marchează un moment culminant în cadrul parteneriatului nostru strâns. Aceasta subliniază prietenia noastră adâncă şi îndelungată cu România, precum şi interesul nostru deosebit pentru aprofundarea în continuare a acestei prietenii.
Amploarea relaţiilor noastre bilaterale se reflectă în schimburile strânse la nivel politic, în relaţiile economice intense cu Germania, care este cel mai important partener comercial al României, precum şi în schimburile culturale şi cu societatea civilă.
În acest sens, în special minorităţii germane din România şi comunităţii româneşti din Germania le revine un important rol de punte de legătură. Mai ales în vremurile dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, este important ca noi, în Europa, să rămânem uniţi şi să fim alături de Ucraina.
Suntem deosebit de recunoscători că avem alături de noi un astfel de partener excelent şi de încredere precum România. Vizita de stat a preşedintelui federal este, de asemenea, o expresie a acestei recunoştinţe”, a afirmat Frank-Walter Steinmeier, conform sursei citate.