Una dintre cele mai spectaculoase figuri feminine din istoria României a fost, fără îndoială, Florica Bagdasar. Medic de profesie, a fost prima femeie ministru a țării noastre, ocupând un loc fruntaș în elita politicii autohtone după Al Doilea Război Mondial.
Prima femeie care a ocupat o funcție în Guvernul României s-a născut la începutul secolului trecut, văzând lumina zilei, pentru prima dată, pe 24 ianuarie 1901, în Macedonia.
Florica Ciumetti avea origini aromâne, fiind fiica unui inginer de șosele și poduri și profesor de matematică. Pasiunea pentru științele exacte a moștenit-o de la tatăl său, Sterie Ciumetti, însă nu ecuațiile au fost cele care au cucerit-o, ci ideea de a lucra cu bisturiul.
În 1920, Florica Ciumetti se înscria la Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o cu brio, cinci ani mai târziu, specializându-se în medicină și chirurgie, având dreptul de liberă practică.
Dragostea îi bate la ușă, la finalul studiilor, atunci când se îndrăgostește iremediabil de medicul Dumitru Bagdasar, bărbatul care îi devine soț într-un timp extrem de scurt.
Cei doi parteneri călătoresc, peste hotare, în Statele Unite ale Americii, acolo unde Florica Bagdasar urmează cursuri de sănătate publică la presitigioasa Universitate Harvard.
Revin în România în anul 1929, atunci când se decid să urmeze un stagiu de câțiva ani la Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți. Mutați definitiv în București, Dumitru Bagdasar pune bazele primei clinici de neurochirurgie din țară.
„Florica Bagdasar s-a dedicat asistenței neuropsihiatrice și educaționale a copilului. A contribuit la apariția primului abecedar numit „Carte pentru toți copiii” și a elaborat un nou manual de aritmetică, materiale didactice aveau scopul de a-i atrage pe copii și de a-i face să învețe cu plăcere.
În 1946 a contribuit la înființarea Centrul de Igienă Mintală din București destinat tratării copiilor cu deficiențe mintale și tulburări de comportament.
Ca director al instituție, Florica Bagdasar a adunat lângă ea experți, psihologi, pedagogi, logopezi și kinoterapeuți, o echipă specială pentru ratarea problemelor copiilor.”, notează cei de la Historia.
Soțul ei, Dumitru Bagdasar, a fost Ministrul Sănătății din România, în timpul Guvernului Petru Groza. La încetarea din viață a reputatului medic, soția lui Florica l-a succedat, devenind prima femeie ministru a țării noastre, în perioada 1 decembrie 1946 – 28 august 1948.
Odată cu noile responsabilități pe care le-a îmbrățișat cu responsabilitate și maturitate, Florica Bagdasar s-a confruntat cu o situație critică în România din cauza contextului nefavorabil în care se afla statul nostru la vremea respectivă.
Vorbim despre problemele grave care aveau loc în sectorul sanitar din acea perioadă, precum epidemii de malarie în Dobrogea și altele de tifos exantematic în regiunea Moldovei.
„Cum știam precis starea deplorabilă în care se găsea asistența medicală din țară și cum participasem la eforturile supraomenești pe care le făcuse soțul meu în calitatea de ministru al Sănătății ca să amelioreze cât de cât rănile lăsate de război, îmi dădeam seama ce greutăți aveam de întâmpinat la întoarcerea mea în țară.
Mi-am concentrat astfel eforturile, în special asupra soluțiilor în problemele care mă așteptau. Seceta cumplită din ultimii ani adusese în stare de înfometare mare parte a țării.
Spitalele erau dezorganizate, bolnavii lipsiți de hrana necesară, de medicamente și de asistență medicală adecvată.
În convorbirile pe care le-am avut cu diverșii gazetari am ajuns la concluzia că Suedia era țara care ne putea fi de ajutor, deoarece neutralitatea pe care reușise să o păstreze în tot decursul celui de-ai doilea război mondial o pusese la adăpost de devastări și de neplăceri”, povestea Florica Bagdasar într-un interviu acordat postului public de radio.
În ciuda faptului că era membră a Partidului Comunist Român și deținuse, anterior, o funcție în Guvern, Florica Bagdasar cade în dizgrația comuniștilor și ajunge la un pas de a fi lichidată.
Este eliberată din funcția de Ministru al Sănătății fără nicio explicație pertinentă, după care traversează o perioadă tulbure. Teroarea i se instaurează în suflet, în momentul în care primește insulte, avertismente și amenințări cu moartea.
În ianuarie 1953, campania de defăimare împotriva celebrului medic culminează cu un articol de fond din ziarul Scânteia, intitulat „Pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei”.
Printre rândurile așternute pe foaie, Florica Bagdasar este acuzată de „cosmopolitism, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud”.
Concediată din funcția de director, văduva lui Dumitru Bagdasar este umilită și rămasă pe drumuri, fiind obligată să-și împartă locuința cu o altă familie. Numele ei este reabilitat la finalul anului 1956, când persecutarea ia sfârșit.
Florica Bagdasar refuză să se mai înscrie din nou în PCR, deși primește această propunere, iar în octombrie 1957 este numită vicepreședinta Crucii Roșii. Își dă obștescul sfârșit în anul 1978, la vârsta de 77 de ani.