Cabral Ibacka a dezvăluit cum s-a desfășurat prima întâlnire cu socrii săi. Ce le-a făcut Cabral socrilor săi. Părinții Andreei Ibacka au trăit un șoc, au crezut că așa ceva nu are cum să fie adevărat: „Și-au făcut cruce”.
Cabral Ibacka este unul dintre cei mai simpatici prezentatori TV din România. Îndrăgitul om de televiziune a dezvăluit, de curând, ce s-a întâmplat atunci când i-a cunoscut pe părinții soției sale, Andreea Ibacka.
Astfel, Cabral a dezvăluit că la prima întâlnire cu socrii săi lucrurile nu au mers așa cum se aștepta. Cabral crede că atunci când l-au văzut prima dată socrii săi „și-au făcut cruce cu limba”.
Însă, acum, după 14 ani de relație, lucrurile au evoluat în bine. Spre exemplu, soacra lui Cabral nu-l mai displace pe acesta, s-a dat pe brazdă între timp.
„Și-au făcut cruce cu limba și au sperat că știe ea ce face. Acum, că sunt preferatul socrului și că nici soacra nu m-ar ucide în somn… se pare că a știut colega de rate ce să aleagă… Dragoste. La prima vedere. Clar”, a spus Cabral Ibacka.
În plus, Cabral a mai dezvăluit și că Andreea nu a dat curs avansurilor lui din prima. A început să îl bage în seamă abia după șase luni, atunci când a fost de acord să iasă cu el la o cafea.
„După șase luni de vedere, că acritura nu voia să iasă în oraș cu mine. Până la urmă, a ieșit la o cafea. Și șarmul meu incredibil, prezența mea enigmatică, tenul meu luminos… toate acestea au făcut-o să nu-și mai dorească să plece. 14 ani. Sau cam așa ceva… ”, și-a amintit Cabral Ibacka.
Cabral și Andreea Ibacka s-au căsătorit în 2011, după trei ani de iubire. La începuturi, cei doi soți se întâlneau în apartamentul „de burlac” al prezentatorului TV, care, după cum dezvăluie actrița, era mobilat pe măsura lui, iar bucătăria nu avea ustensile.
„Când am ajuns pentru primele dăți la el acasă, îți dai seama apartament de burlac, amenajat să vină să doarmă doar așa din când în când, nu avea nimic la bucătărie.
Adică bucătăria era de decor și, mai mult decât atât, pentru că el întotdeauna a suferit de faptul că nu își găsește nici haine, nici pantofi, nici chiar mobilier pe măsura lui, își făcuse pe comandă o bucătărie, chiar îmi aduc aminte, la care el să nu se mai aplece foarte mult la chiuvetă, și așa că blatul de la bucătărie îmi venea undeva sub bărbie aproape.
Deci să gătesc acolo? Doar să mă chinui și să toc mic-mic vreo omletă sau ceva. Dar găteam. A fost o perioadă demo în care mergeam pe tocuri prin casă, mă trezeam înaintea lui să mă machiez. Chestii din astea crazy de tineret, acum cine mai are timp de așa ceva? În perioada aceea îi și găteam”, a povestit Andreea, potrivit ego.ro.