Nu mai încape îndoială! Sorana Cîrstea și Ion Alexandru Țiriac formează un cuplu. Cei doi nu au vorbit niciodată despre idila lor, dar la turneul de la Roma, fanii au avut și dovada, după ce fiul miliardarului Ion Țiriac a fost filmat în loja jucătoarei de tenis.
Sorana Cîrstea și Ion Alexandru Țiriac sunt într-o relație de aproape trei ani, dar nu au vorbit niciodată despre povestea lor de dragoste. Au apărut chiar că vor să o țină ascunsă. Este adevărat că nu au fost tot timpul foarte inspirați în încercarea lor de a nu dezvălui că sunt împreună și au postat de multe ori fotografii din vacanțe, din aceleași locuri și în zile apropiate.
Așa se face că cei care le urmăresc constant conturile de pe rețelele sociale și-au dat seama cum stau lucrurile. Ultima oară când s-a întâmplat așa a fost chiar în această iarnă, când cei doi au postat fotografii din vacanța lor din Nepal.
Acum este clar că se mai ascund, iar gestul lor arată că își doresc „să oficializeze” această relație. Ion Alexandru Țiriac se află la Roma și și-a susținut iubita în timpul partidei cu Katie Volynets, din primul tur al competiției. Camerele de luat vederi nu au ratat momentele în care fiul lui Ion Țiriac i-a făcut „galerie”, chiar de lângă antrenorul suedez Thomas Johansson.
Sorana Cîrstea traversează o perioadă foarte bună și a ajuns la a șasea victorie consecutivă, după cele cinci de la Reus, unde a și câștigat turneul. Sportiva de pe locul 34 WTA nu a început deloc bine duelul cu Katie Volynets și a pierdut primul set. A reușit să-și adune forțele și a câștigat ultimele două seturi. Jucătoarea din România s-a impus cu 2-6, 6-3, 6-4, iar în runda următoare o va înfrunta pe Jelena Ostapenko.
Sursa Foto: Captură Digi Sport