Real Madrid și Manchester City s-au înfruntat în prima manșă din semifinalele Champions League. Partida s-a terminat la egalitate 1-1, iar o greșeală de arbitraj, aparent minoră, a stârnit multe controverse. Vinicius și Kevin de Bruyne au marcat golurile partidei găzduite de stadionul Santiago Bernabeu.
Meciul în care Real Madrid și Manchester City s-au înfruntat în prima manșă din semifinalele Champions League s-a terminat la egalitate 1-1. Vinicius a deschis scorul în prima repriză, iar Kevin de Bruyne a egalat în minutul 67. Faza din care „cetățenii” au marcat a stârnit multe controverse. Cu câteva secunde înainte de această reușită, Bernardo Silva a trimis o pasă de pe tușa de margine, din alunecare, iar BEINSport a folosit tehnologia 3D și a arătat că mingea a ieșit cu toată circumferința în afara terenului.
„Golul lui City nu poate fi anulat, chiar dacă mingea a trecut peste linia de aut. VAR-ul nu poate revizui faza, pentru că faza de atac a englezilor începe mai târziu, după ce Camavinga pierde mingea. Faza precedentă nu poate fi revăzută”, a declarat Pavel Fernandez, pentru Radio Marca, specialist în probleme de arbitraj.
„Sentimentul este unul bun. Am jucat, meritam să câștigăm. Ne simțim bine. Rezultatul nu ne mulțumește.
Au avut mingea (n.r. cei de la Manchester City) mai mult în primele 30 de minute. Nu am fost îngrijorați de acest lucru, am fost bine poziționați. Puteam câștiga, dar sentimentul este bun”, a declarat la finalul partidei antrenorul gazdelor, Carlo Ancelotti.
Pep Guardiola a fost destul de irascibil când un jurnalist i-a transmis că se aștepta ca Manchester City să câștige această partidă.
„O partidă echilibrată, când am jucat mai bine, ne-au dat gol, când au jucat mai bine, am egalat. Meciul a semănat cu întâlnirile de anul trecut în anumite momente. Opinia pe care o aveam despre Real Madrid a rămas aceeași, iar finalista se va decide în Manchester.
Nu e nicio explicație pentru aceste goluri, așa este fotbalul. Sunt partide echilibrate. Spațiile dintre Camavinga și Carvajal nu au fost ocupate de fundașii centrali. Ambii fundași centrali au rămas cu Haaland. Atacantul central atacă spațiile, dar în acest caz nu a fost posibil, pentru că ambii fundași au fost cu el.
Am jucat mai bine anul trecut în prima manșă și am câștigat cu 4-3, dar Madrid a fost mai puternică în retur datorită rezultatului. Am încercat să ne întoarcem la Manchester cu un rezultat de egalitate, va fi un meci foarte dificil. Vom vedea cum ne putem apăra mai bine, cum putem fi mai eficienți și cum să avem mai multă fluiditate în atac.
Am crezut în jucătorii care erau pe teren, sunt jucători care pot ține de balon. Madrid are jucători care fac tranziții în mare viteză”, a spus Pep Guardiola la finalul meciului, conform Marca.
Partida a avut un moment tensionat și în tribune. Tatăl lui Erling Haaland a fost acuzat că a aruncat cu mâncare în fanii formației din Madrid și a fost scos din tribune de oamenii firmei de pază.
Me pasan esto del padre de Haaland expulsado de un palco del Bernabéu después de haber estado insultado y tirando comida a la gente del Madrid pic.twitter.com/S8QuOjHzWx
— IAM TÓXICO (@inakiangulo) May 9, 2023
În cea de-a doua semifinală se vor înfrunta AC Milan și Inter. Partida va avea loc miercuri, 10.05.2023.