Regele Charles și Regina Consoartă Camilla s-au căsătorit în anul 2005, un eveniment restrâns la care regretata suverană Elisabeta a II-a a ținut un discurs neobișnuit. Ceremonia restrânsă a avut loc la Windsor Guildhall. Ce gest a făcut mama actualului rege la nunta acestuia.
Fostul majordom al Regelui Charles al III-lea împărtășește toate detaliile mai puțin cunoscute de la nunta acestuia cu actuala regină consoartă Camilla, eveniment ce a avut loc în anul 2005, la Windsor Guildhall.
Regele Charles și Camilla Parker Bowles formează unul dintre cele mai solide cupluri regale din toată lumea. În anul 2005, când și-au unit destinele, ambii trecuseră printr-un divorț inconfortabil, punându-și toate speranțele în relația lor amoroasă.
Conform celor de la publicația Hello Magazine, Regina Elisabeta și Prințul Philip nu au participat la cununia civilă a fiului lor.
Motivul pentru care regretata suverană a fost absentă de la ceremonie a fost din cauza rolului extrem de important pe care-l exercită, acela de șef al Bisericii Angliei, instituție care nu susține încurajarea divorțului.
Cu toate acestea, regretatul monarh și ducele de Edinburgh au găzduit o recepție pentru tinerii căsătoriți la Castelul Windsor în seara zilei respective, exprimându-și afecțiunea față de băiatul lor, arătându-i că sunt de acord cu uniunea dintre cei doi.
Grant Harrold, fost majordom regal, a fost invitat personal de către Charles și Camilla la nunta acestora ce a avut loc acum 18 ani.
Bărbatul a subliniat faptul că nicăieri nu ar exista vreo înregistrare legată de cununia actualilor suverani ai Marii Britanii, iar Regina Elisabeta ar fi ținut un discurs savuros, plin de ironii și glume, la adresa invitaților.
„Nu există nicio înregistrare pentru că totul s-a întâmplat în spatele ușilor închise, dar regina a ținut de fapt un discurs la recepție. A ținut pe toată lumea în tensiune. Îmi amintesc că m-am gândit „ei bine, acesta este cel mai bun act de comedie pe care l-am văzut în ultimii ani.
Tocmai ea a împărtășit mai multe povești distractive, grozave și amintiri de familie. În acel moment, ar fi avut peste optzeci de ani, dar nu ți-ai fi dat seama”, a declarat fostul majordom regal pentru sursa citată.
Citește și Veste tristă pentru Camilla înainte de încoronare. Regina consoartă este devastată