Cu doar două săptămâni înainte ca soțul ei să fie încoronat oficial drept rege al Marii Britanii, Regina Consoartă nu trece prim momente tocmai bune. Camilla a primit vestea morții unei persoane dragi, ceea ce i-a adus multă tristețe în suflet. Despre cine este vorba.
Palatul Buckingham a declarat că regina consort este „întristată” de moartea lui Len Goodman, un simbol al BBC Strictly Come Dancing. Soția lui Charles și-a prezentat condoleanțele, după moartea neașteptată a dansatorului și coregrafului, ea fiind o mare fană a show-ului te televiziune.
L-a cunoscut și chiar a dansat cu Len Goodman în timpul unui eveniment caritabil, în septembrie 2019, iar profesionistul de balet a glumit, spunând că „avea un ritm grozav”. Cei doi au luat parte la festivitățile de aniversare a 90 de ani ale Consiliului Britanic al Dansului la Victory Services Club din Londra.
Len a murit la vârsta de 78 de ani, cu doar câteva zile înainte de a împlini 79, după ce a fost diagnosticat cu cancer osos. El își anunțase retragerea de pe micile ecrane în urmă cu șase luni, acolo unde a avut o carieră impresionantă.
Între timp, Regina consort se pregătește pentru unul dintre cele mai importante și istorice evenimente din viața sa. Oamenii din întreaga țară și din Commonwealth, dar și reprezentanți ai caselor regale din întreaga lume, oficiali înalți, președinți, premieri, toți sunt invitați să sărbătorească Încoronarea Majestății Sale Regele și a Majestății Sale Regina Consort în cadrul unui weekend de evenimente speciale, în perioada 5-7 mai.
Regele Charles și Regina Camilla au decis să facă o schimbare în ceea ce privește drumul pe care îl vor parcurge. Ei au decis meargă pe un traseu mai scurt decât regretata Regină Elisabeta, într-un singur sens, încălcând astfel tradiția.
Citește și: Prințul Harry nu va sta lângă familia regală la încoronarea Regelui Charles. Care este motivul
Cei doi au decis să parcurgă drumul de 1,3 mile, cunoscut sub numele de Procesiunea Regelui, de la Palatul Buckingham într-o trăsură, care e mai modernă și mai confortabilă, care are amortizoare, încălzire, dar și aer condiționat.
Regele Charles și Regina Camilla vor fi escortați de cavaleria Casei Regale și vor coborî pe The Mall prin Admiralty Arch, de-a lungul părții de sud a Trafalgar Square, de-a lungul Whitehall și Parliament Street, înconjurând partea de est și de sud a Pieții Parlamentului până la Broad Sanctuary pentru a ajunge la Westminster Abbey înainte de ceremonia care va avea loc la ora 11:00.