Marți, 26 aprilie, concurenții din tribul Taino au luptat din toate puterile pentru a câștiga simbolul Imunității, colanul ajungând la gâtul lui Robert. Bianca Patrichi și Andrei Krișan sunt cei care sunt în pericol de eliminare. Cine a părăsit competiția.
Robert Moscalu a câștigat colanul de imunitate în cadrul ediției de marți, 25 aprilie, de la Survivor România, ajungând să-l propună spre eliminare pe fostul său coleg de la Războinici, Andrei Krișan. Bianca Patrichi a fost nominalizarea colectivă a grupului, coregrafa izbucnind în lacrimi la aflarea veștii.
Jocul de Imunitate le-a pus față în față pe unele dintre cele mai bune prietene în confruntări precum cea dintre Bianca și Carmen, Porkolab și Moromete, dar și pe unii dintre cei care s-au învățat să se întâlnească pe traseu, precum Dan și Robert sau Robert și Ștefania.
„Încercam să echilibrez balanța. Am simțit o presiune foarte mare. Sunt vizată să plec acasă”, a spus Bianca după ce a pierdut confruntarea cu Robert.
Citește și Nominalizări surpriză la Survivor România 2023. Cine va intra în Consiliul de Eliminare
La decizia celor de acasă au ajuns Bianca, nominalizată de grup și Krișan, propus de către fostul lui coleg de echipă, Robert.
Nici unul dintre cei doi nu s-a arătat cu adevărat surprins de nominalizare, așa că fiecare a pledat motivele pentru care ar merita să rămână și pe mai departe.
„Nu aș vrea să îmi reproșez eu nimic, știu că unul dintre minusurile mele in evolutia mea în Survivor a fost că nu am fost suficient de vocal. Acum simt că am și eu voce.
În legătură cu nominalizarea mea din partea lui Robert, a fost foarte predictibilă, iar treburi nelămurite cu Robert nu prea poți să ai, pentru că nu poți să comunici cu el.
Nu mă cunoaște, însă mi-a adus injurii, să mă facă în fel și chip, orfan, mincinos, nu au niciun context. Am felicitat-o pe Bianca pentru că așa am simțit.
Am fost taxat, încă nu șltiu pentru ce, dar probabil că vom afla. Robert, da, frumoasă strategie are. Simțeam că va face asta, nu e nicio problemă. Mergem înainte.”, a declarat Krișan la PRO TV.
Publicul suveran a decis, ca de fiecare dată, iar voturile au fost numărate. Daniel Pavel a anunțat că persoana care părăsește competiția este Bianca Patrichi.
„Pentru tine, acesta a fost ultimul consiliu tribal, Bianca!”, a spus gazda emisiunii.
„Am promis că nu mai plâng, încerc să îmi menţin emoţiile undeva mai jos de gât! Ce pot să zic? Felicitări! Şi ve vedem în maximum 4 săptămâni, abia aştept să îi văd pe toţi. M-am tot gândit dacă am regrete, nu am!Vreau să ies fără regrete, cred că am dat tot ce am avut, am arătat tot ce am avut mai bun. Mă bucur că a rămas Crişan, bravo! Asta arată că lucrurile sunt făcute aşa cum trebuie”, a spus Bianca, cu ochii în lacrimi.
„Nu aş fi făcut nimic altceva! Mi-ar fi plăcut să mă detaşez, să mă văd din afară. Aici, emoţiile sunt mai intense. Am luptat mult să schimb la mine teama de mine, îmi era teamă că nu o să pot face faţă acestui show. Sunt mândră că am ajuns până aici!Sunt în top 3, am ajuns într-un punct departe, am făcut ceva bine, clar. Am înţeles că trebuie să îţi exprimi părerile, în loc să le ţii în tine şi să fie tensiuni M-a întărit foarte tare această experienţă, aveam nevoie de ea! De asta am fost aici, zic eu”, a mai spus blondina.
Ionuț Iftimoaie nu regretă plecarea nimănui din actuala ediție a emisiunii-concurs „Survivor”. El spune că toți cei care s-au înscris știau foarte bine amănuntul conform căruia există un regulament căruia i te supui.
„Eu nu am avut nimic de împărțit cu nimeni de acolo. Poate doar cu mine, în primul rând. Așa că existând un regulament oricine poate ieși din emisiune. Publicul care se uită la noi ia ultima decizie și ție nu-ți rămâne decât să te supui”, a declarat fostul kickboxer în vârstă de 44 de ani, pentru Playtech Știri.
În ceea ce privește ieșirea Biancăi Patrichi, el a precizat că nu e afectat în niciun fel, fiindcă nu a fost apropiat de nepoata celebrului dansator și coregraf mai mult decât de alți colegi.
„Nu-mi pare rău, dar nici nu-mi pare bine. Eu acolo repet am fost singur și atunci nu m-am lipit de nimeni, emoțional, ca să zic așa…
Rămân la concluzia că fiecare e răspunzător de ceea ce zice și de ceea ce face. Și publicul decide dacă a făcut bine sau. Ca atare, oricine se supune acelorași reguli. Dacă ești în concurs, repet, te supui voinței publicului. Iar publicul ia decizia potrivită!”, a adăugat el.
Pe de altă parte, sportivul recunoaște că are trei favoriți pe care ar dori să-i vadă în mare finală.
„În primul rând m-aș fi văzut pe mine. Spun asta fiindcă chiar am crezut în șansele mele, nu fiindcă ar putea crede cineva că mă privesc în vreo oglindă.
Depinde și cum se vor înclina astrele, ca să folosesc un termen care lor le place foarte mult. Aș înclina spre fostele mele colege din echipă, Carmen Grebenișan și Ștefania. Dar îl iau în calcul și pe Dan! Vorbesc în cunoștință de cauză, cât de cât”, a completat Ionuț Iftimoaie.
El mai spune că nu a depășit încă efectele provocărilor „Survivor”. „Psihic încă nu, fizic, da. Dacă mi-e comod s-ar putea să folosesc scuza asta mulți ani de acum încolo!”, mai spune cel ce a rezistat 13 săptămâni în jungla din Republica Dominicană