Nu trece aproape o săptămână că se și ivește un nou scandal în familia regală a Marii Britanii. Acum, protagonști în noul scandal sunt Prințul Harry și fratele lui, Prințul William. De ce îl acuză Harry pe fratele său, mai nou.
Prinţul William, moştenitorul coroanei britanice, a ajuns la o înţelegere cu un tabloid în urma scandalului declanşat de interceptarea ilegală a mesageriilor vocale ale mai multor vedete.
Dezvăluirea a fost făcută de fratele său, prinţul Harry, în documente judiciare publicate azi, informează AFP.
Astfel, prinţul Harry, în vârstă de 38 de ani, a declarat un adevărat război presei tabloide, pe care o consideră vinovată de moartea mamei sale, prinţesa Diana, moartă în 1997 la Paris, în timp ce era urmărită de paparazzi, scrie Agerpres.
Astfel, el a deschis mai multe procese împotriva mai multor ziare din Anglia pe care le acuză că au obţinut în mod ilegal unele informaţii, mai ales împotriva News Group Newspapers (NGN), editorul The Sun şi al News of the World, un tabloid care s-a desfințat între timp.
NGN, patronat de miliardarul Rupert Murdoch, a respins acuzaţiile formulate de prinţul Harry, considerându-le târzii.
În documentele prezentate în instanţă cu ocazia unei audieri ce a durat trei zile în această săptămână, avocaţii prinţului Harry au informat că prinţul William a încheiat de curând un acord cu NGN, „în culise”.
De asemenea, biroul de presă al prinţului William nu a vrut să facă declaraţii pe această temă. În plus, consilierii prinţului Harry au justificat amânarea lansării procedurii judiciare prin existenţa unui „acord secret” între familia regală a Angliei şi acel grup de presă.
Ei afirmă că bunica prinţilor William şi Harry, regina Elisabeta a II-a, a participat la „discuţii şi autorizări” legate de acel acord. Acordul i-ar împiedica pe membrii familiei regale să dea în judecată NGN până la finalizarea altor procese asociate acuzaţiilor de interceptări ilegale.
„Motivul era acela de a evita situaţia în care un membru al familiei regale ar trebui să ajungă în boxa martorilor şi să relateze detalii despre mesaje vocale private şi extrem de sensibile care au fost interceptate”, a precizat prinţul Harry.
„Instituţia era incredibil de nervoasă în această privinţă”, a adăugat Harry, documentele judiciare afirmând că el a aflat despre acel acord în anul 2012. Acordul era, conform părerii sale, „un factor major ce explică faptul că nu a existat o plângere” din partea sa.