A fost o vreme când rubarba putea fi găsită crescând aproape în colțul oricărei grădini de legume. Ba mai mult, este posibil ca aceasta încă să se regăsească în cele abandonate, unde nu s-a mai plantat nimic de ani buni. Iată, așadar, cum trebuie cultivată și îngrijită această plantă. Trucuri de la cei mai iscusiți grădinari.
Rubarba este o legumă perenă care trăiește ani de zile într-o grădină. Are denumirea botanică Rheum x hybridum, deoarece majoritatea soiurilor de astăzi sunt hibrizi crescuți de secole.
Este o legumă perenă pentru că se mănâncă doar tulpinile plantei (frunzele conținând cantități mari de acid oxalic), iar aceasta revine din rădăcini în fiecare an, la fel ca o floare perenă. Pentru gătit însă, este cel mai adesea tratată ca un fruct. Are un gust dulce-acrișor, așa că este preparat îndeosebi alături de căpșuni, și cu zahăr.
Rubarba se dezvoltă într-un sol bogat și bine drenat, sub lumina caldă a soarelui. Poate ajunge până la trei sau patru metri înălțime și lățime.
Plantare
Aceasta se plantează la începutul primăverii, după ce s-a adăugat compost sau gunoi de grajd bine descompus în sol. Rubarba este considerată o plantă care se hrănește greu, motiv pentru care necesită un sol bogat în nutrienți pentru a crește bine.
Important de menționat este că în primul an nu ar trebui recoltată nicio tulpină. Aceasta necesită cel puțin un sezon pentru a se stabili.
Udarea
Rubarba se udă la fel ca celelalte legume în timpul sezonului de creștere, dar se insistă în perioadele secetoase, mai ales în primul an.
Fertilizarea
Adăugă compost proaspăt sau gunoi de grajd în fiecare primăvară, ori dă cu un îngrășământ din comerț la începutul primăverii, urmând instrucțiunile de pe etichetă.
Recoltarea
Pentru a culege rubarba primăvara, prinde o tulpină de la bază și răsucește-o ușor cât mai aproape de pământ. Taie imediat frunzele. Dacă sunt lăsate așa, acestea se pot ofili și pot scoate umezeala din tulpini. Aruncă frunzele, pentru că sunt otrăvitoare.
Păstrează tulpina recoltată în frigider dacă o vei folosi în zilele următoare. În caz contrar, cel mai bine ar fi să o congelezi.
În climatele mai calde, sezonul de rubarbă se prelungește până la mijlocul lunii iunie. În zonele mai reci, planta poate fi culeasă, de obicei, până la sfârșitul lunii iunie.
Citește și: Legumele care pot fi plantate o singură dată, dar recoltate mai mulți ani. Ce să pui în curtea ta