Gigi Becali este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România. Acum s-a aflat care este afacerea cu care Gigi Becali vrea să dea marea lovitură, în contextul în care nu va trebui să ridice un pai. Dumitru Dragomir a făcut dezvăluirile.
Dumitru Dragomir a făcut noi dezvăluiri despre averea lui Gigi Becali, pe care îl caracterizează ca fiind un afacerist desăvârșit.
Fostul om de fotbal pare să știe tot ce mișcă în București, în ceea ce privește marile afaceri și oamenii din spatele lor.
„Nu am acceptul lui, dar o dau pe piață. Gigi Becali, acum 1-2 ani, a vândut o parcelă de 8-10 hectare și o altă parcelă de vreo 14-16 hectare.
Primului i-a spus: dacă nu ai toți banii, îmi dai acum 5 milioane, iar restul la 1 februarie 2023. Ăla a avut necazuri și nu a avut să-i dea banii la 1 februarie, iar Gigi Becali nu l-a mai păsuit. Când au făcut ei afacerea, în urmă cu doi ani, se înțeleseseră la 150 de euro metrul.
Acum, când nu i-a mai dat banii, Becali i-a oprit 5 hectare din teren. A doua zi, Becali mi-a vândut mie și lui Florin Tănase cu 300 de euro metrul din astea 5 hectare, iar restul îl dă între 400 și 600 de euro. Practic, n-a mișcat nimic și a făcut 6-7 milioane”, a spus Dumitru Dragomir.
De asemenea, Gigi Becali ar mai fi dat un tun, asemănător cu primul, dar de pe urma căruia a câștigat și mai mulți bani.
„Al doilea, cu terenul mare, era multimilionar, un tânăr de mare succes. Nu-i dau numele. Ăsta trebuia să îi dea la 1 martie 32 de milioane de euro. Îi vânduse Becali terenul cu o sumă între 200 și 250 de euro metrul. Milionarul i-a dat 16 milioane și n-a mai avut să-i dea 16.
Nici pe ăsta nu l-a păsuit. A luat înapoi 6 hectare. Acolo, dacă vinde mâine, dă cu 400-500 metrul. Dar să spunem că îi merge prost și dă cu 400 de euro metrul. Fără să ridice un pai, face alți 15 milioane de euro. Becali se ține de cuvânt”, a explicat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
De asemenea, Dumitru Dragomir știe și cum o duce din punct de vedere financiar Dan Diaconescu, care a fost pus sub arest la domiciliu fiind cercetat de sex cu minori.
Omul de fotbal a dezvăluit că fostul patron al OTV ar fi pierdut o vilă în valoare de 2 milioane de euro după ce a lăsat-o gaj pentru 1,2 milioane de euro.